Serghei Riabkov: Rusia va folosi „mijloace militare şi mai puternice” dacă presiunea occidentală continuă în Ucraina

62247560

Rusia va recurge la „mijloace militare şi mai puternice” în războiul său cu Ucraina, dacă SUA şi aliaţii săi nu recunosc că Moscova nu poate fi pusă la încercare la nesfârşit.

 

Declarația a fost făcută de ministrul adjunct de externe al Moscovei, Serghei Riabkov, într-un interviu pentru CNN.

„Riscurile sunt ridicate şi sunt în creştere, iar acest lucru este destul de îngrijorător”, a declarat Serghei Riabkov, adăugând că tensiunile geopolitice nu au atins actualele cote nici măcar „la apogeul Războiului Rece”.

Riabkov a adăugat că nu există „nicio soluţie magică” la conflict. El a afirmat că există o lipsă de bun-simţ şi de „reţinere” în Occident, în special în SUA, unde „oamenii par să subestimeze hotărârea” Moscovei de a-şi apăra „interesele fundamentale de securitate naţională”.

Administraţia preşedintelui american Joe Biden a anunţat marţi un pachet de asistenţă pentru securitate în valoare de 725 de milioane de dolari pentru Ucraina. Administraţia a numit pachetul o încercare de a pune Kievul „în cea mai puternică poziţie posibilă” în condiţiile în care Rusia îşi intensifică atacurile, iar Biden se pregăteşte să părăsească funcţia prezidenţială în mai puţin de două luni. Casa Albă are la dispoziţie câteva săptămâni pentru a utiliza aproape 7 miliarde de dolari, parte a unui pachet mai mare autorizat de Congres la începutul acestui an pentru a ajuta Ucraina în război.

Riscul escaladării militare nu ar trebui subestimat şi depinde de deciziile de la Washington, a declarat Riabkov, menţionând în acelaşi timp „incapacitatea foarte evidentă a guvernului american de a aprecia cu adevărat că Moscova nu poate fi presată la nesfârşit”.

„Va veni un moment în care nu vom vedea altă opţiune decât să recurgem la mijloace militare şi mai puternice”, a avertizat ministrul, adăugând însă că este puţin probabil ca o escaladare să se producă „imediat”.

„Dar tendinţa există”, a adăugat el.

Referindu-se la administraţia Biden în exerciţiu, Riabkov a dat asigurări că Rusia va răspunde la orice provocare şi „va găsi o modalitate de a-şi afirma voinţa puternică”.

Rusia a ameninţat, de asemenea, că va lovi din nou Ucraina cu racheta balistică cu capacitate nucleară „Oreşnik”, pe care Moscova a folosit-o în atacul său pe scară largă asupra infrastructurii energetice critice la sfârşitul lunii noiembrie.

Riabkov a spus că Oreşnik „nu este o rachetă balistică strategică, ci este o rachetă cu rază intermediară testată în luptă”.

Decizia din 2019 a fostului preşedinte american Donald Trump de a retrage SUA din Tratatul privind Forţele Nucleare cu Rază Intermediară, un acord de zeci de ani referitor la controlul armelor între SUA şi Rusia, a deschis calea pentru dezvoltarea de către Moscova a noului său arsenal balistic, a confirmat Riabkov. Dacă nu ar fi fost decizia lui Trump, „nu ar fi existat niciun Oreşnik în mâinile noastre şi am fi fost limitaţi în capacitatea noastră de a dezvolta astfel de arme”, a punctat Riabkov.

Potrivit oficialului, Rusia nu a avut un contact direct cu Trump sau cu echipa sa cu privire la comentariile anterioare ale preşedintelui ales privind încheierea războiului din Ucraina într-o singură zi. „Vom fi acolo când vor veni ei cu idei, dar nu în detrimentul interesului nostru naţional”, a subliniat ministrul rus.

În ceea ce priveşte posibilitatea unor negocieri de pace cu Ucraina, Riabkov a ţinut să spună că poziţiile celor două ţări sunt incompatibile. „Şansele pentru un compromis în acest moment sunt zero. În momentul în care oamenii din Kiev vor începe să înţeleagă că Rusia nu va merge în niciun caz pe calea sugerată de ei - ar putea exista deschideri şi oportunităţi”, a declarat Riabkov.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Secretarul general al NATO afirmă că Rusia „sprijină” programul nuclear al Coreei de Nord în schimbul soldaţilor

Rusia oferă "sprijin" programului nuclear şi de rachete al Coreei de Nord în schimbul armelor şi al soldaţilor pentru războiul său împotriva Ucrainei, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Mark Rutte, relatează AFP.

Haos în politica franceză. Extrema dreaptă s-a unit cu stânga și ar putea demite guvernul Barnier prin moțiune de cenzură

După şase luni de la dizolvarea sa, urmată de alegeri legislative anticipate, Adunarea Naţională a Franţei se pregăteşte să demită prin moţiune de cenzură guvernul minoritar al prim-ministrului Michel Barnier.

Apropiat al lui Putin: „Respingem planul de pace al lui Trump. Îl luăm și apoi îi spunem să se ducă dracului”

După ce Donald Trump s-a lăudat în timpul campaniei sale că poate opri în doar 24 de ore războiul provocat de Rusia în Ucraina, se pare că Vladimir Putin are cu totul a altă părere.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.