Serbia salută decizia României de a nu participa la Summitul UE-Balcanii de Vest

61951181
Getty

Șeful diplomației sârbe, Ivica Dacic, a salutat, luni, decizia României, Spaniei și Cipru de a nu participa la principala dezbatere din cadrul reuniunii Uniunea Europeană-Balcanii de Vest, care va avea loc în 17 mai la Sofia.

Potrivit ministrului sârb de Externe, cele trei ţări sunt împotriva denumirii „Balcanii de Vest (în format de) Şase'', deoarece aceasta înseamnă că pune pe toţi pe picior de egalitate, chiar dacă cei şase participanţi nu au acelaşi statut, şi doresc ca grupul să fie denumit „Balcanii de Vest'', informează Agerpres.

„Acest lucru ne apără de o cerere din partea UE de a recunoaşte Kosovo, care nu este recunoscut de către cinci state membre ale UE'', a afirmat Dacic, referindu-se la România, Spania, Grecia, Cipru şi Slovacia, care au refuzat să recunoască independenţa Kosovo, proclamată unilateral de către Pristina în 2008.

Serbia consideră Kosovo drept teritoriul său. Potrivit sursei citate,un acord obligatoriu din punct de vedere juridic „poate conţine orice, dar nu poate conţine o independenţă implicită şi explicită a Kosovo, dacă Serbia nu o doreşte, iar Serbia nu o doreşte şi nu o va dori''.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
Citește și...
61951148
Zeci de persoane rănite în Germania, după ce 2 trenuri s-au ciocnit
Cel puțin 30 de personae au fost rănite, în urma ciocnirii dintre două trenuri de metrou, în Germania. Incidentul a avut loc, marți, în orașul Duiburg.
61938739
Rusia a instalat în Crimeea radare prin care monitorizează spațiul aerian din zona Mării Negre
Noi stații radar de tipul 55J6M „Nebo-M” au intrat în funcțiune în Crimeea. Acestea au scopul de a controla spațiul aerian din întreaga zonă a Mării Negre.
61951109
Oficial rus: Cazul Skripal, „o provocare aranjată” prin care NATO încearcă să justifice cheltuielile de apărare
Otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale reprezintă o provocare a Occidentului, menită să justifice cheltuielile militare uriașe ale Alianței Nord-Atlantice, consideră ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Aleksandr Grușko.