Separatiştii proruşi din estul Ucrainei susţin că au fost atacaţi de forţele guvernamentale. Ce spune Kievul

62242831
Getty

Separatiştii din estul Ucrainei, care sunt sprijiniţi de Rusia, au anunţat, joi, că forţele guvernamentale ucrainene au deschis focul, pe teritoriul controlat de ei, de patru ori în ultimele 24 de ore, informează Reuters.

Rebelii proruşi au adăugat că în prezent încearcă să stabilească dacă există eventuale victime.

Acuzaţia a fost făcută într-o declaraţie emisă de reprezentanţi ai autoproclamatei "Republici Populare Lugansk". Documentul menţionează că forţele ucrainene au folosit mortiere, lansatoare de grenade şi o mitralieră în patru incidente separate înregistrate joi.

''Forţele armate ale Ucrainei au încălcat cu cruzime regimul de încetare a focului, utilizând armament greu care, conform Acordurilor de la Minsk, ar trebui să fie retras'', arată declaraţia respectivă.

Armata ucraineană a respins acuzaţia rebelilor proruşi, susţinând că de fapt aceştia sunt cei care încalcă încetarea focului. ''În pofida faptului că asupra poziţiilor noastre s-a tras cu arme interzise, printre care artilerie de calibrul 122 mm, trupele ucrainene nu au deschis focul drept ripostă'', a declarat telefonic, pentru Reuters, un ofiţer de presă al forţelor militare ucrainene.

Deocamdată, nu este clar cât de grave au fost incidentele şi nu există o reacţie din partea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), for care monitorizează situaţia din estul Ucrainei, dar care şi-a retras unii observatori din zonă în ultimele zile.

 

Opt ani cu astfel de incidente

 

Asemenea incidente au fost numeroase în ultimii opt ani, dar cel mai recent dintre ele intervine după ce Rusia a concentrat peste 100.000 de militari în apropiere de frontiera ucraineană şi cere ca NATO să se angajeze că nu va accepta Ucraina ca stat membru.

Occidentul a ameninţat Rusia cu noi sancţiuni dacă aceasta atacă Ucraina, dar Moscova neagă că are vreo intenţie de acest fel.

Anterior în această lună, serviciile de informaţii ale SUA au afirmat că Rusia ar putea fabrica un pretext pentru a invada Ucraina, de exemplu prin producerea unor înregistrări video propagandistice care ar arăta un atac înscenat.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Moscova: Poporul ucrainean va fi cel care va plăti pentru tot ajutorul militar furnizat de Occident

Rusia avertizează populația Ucrainei cu privire la echipamentul militar pe care acest stat l-a primit din partea Occidentului.

Ministerul Apărării din Rusia: Aproximativ zece convoaie de soldaţi ruşi au părăsit, joi, Crimeea

Circa zece convoaie de soldaţi ruşi au părăsit, joi, Crimeea, după încheierea manevrelor, a relatat agenţia rusă de presă RIA, citând Ministerul rus al Apărării, informează Reuters.

Robot creat din celule cardiace umane. Cum a fost posibil

În viitor, roboții ar putea să fie creați și din celule vii, nu doar din metal.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.