Oamenii au aruncat cu pietre în clădire, au intrat în platou și s-au îmbrâncit cu angajații, înainte să fie evacuați.
Pe de altă parte, Kremlinul a semnalat că dorește să continue dezvoltarea relațiilor cu Serbia, în pofida înfrângerii în alegeri suferite de partidul aliatului său, Vucic.
Zeci de protestatari au pătruns cu forța în sediul unei televiziuni proguvernamentale din Belgrad. Au întrerupt o emisiune și i-au cerut proprietarului postului să prezinte scuze publice pentru susținerea oarbă oferită regimului Vucici peste un deceniu.
Asta după ce, cu puțin timp înainte, o televiziune regională publică din nordul Serbiei le-a cerut iertare telespectatorilor pentru lipsa de imparțialitate.
Goran Eror, prezentator RTV News: „Timp de mulți ani, postul public de televiziune nu și-a îndeplinit funcția pe care ar fi trebuit să o aibă. Unele subiecte au fost trecute sub tăcere, s-au închis ochii la anumite probleme, informațiile au fost prezentate unilateral, iar relatările au fost părtinitoare. Nu au fost puse întrebările potrivite, sau nu au fost puse deloc, iar pentru acest lucru le datorăm telespectatorilor scuzele noastre.”
Fostul președinte Aleksandar Vucici i-a acuzat pe câștigători de lipsă de responsabilitate.
Aleksandar Vucic, fostul președinte al Serbiei: „Dragi cetățeni, în această seară am fost martorii unor violențe fără precedent, unor violențe monstruoase, manifestate prin pătrunderea în sediul Informer TV, un atac la adresa libertății de exprimare, a libertății dezbaterii publice și a libertății presei.”
De partea cealaltă, candidatul care a deschis lista propusă de mișcarea studențească a făcut apel la calm.
Ilija Srdanovic, primul candidat de pe lista studenților: „Alegerile nu s-au încheiat încă, iar rezultatele nu au fost anunțate. Vă rog să nu recurgeți la nicio formă de violență.”
Analiștii spun că, pentru mișcarea studențească anticorupție, greul vine abia după victoria împotriva Partidului Progresist Sârb, condus de Vucic.
Ivan Milenkovic, analist politic: „Tentaculele caracatiței lui Vučić s-au întins în toată țara. Înlăturarea lor, rezolvarea problemelor pe care le-au creat, va fi o sarcină extrem de dificilă.”
Liderii mișcării victorioase au anunțat deja că nu intenționează să rupă legăturile cu Rusia, pe care le consideră solide. Mesajul a fost primit favorabil la Moscova.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin: „Din partea noastră, intenționăm să facem în continuare tot ce ne stă în putință pentru a contribui la dezvoltarea relațiilor cu Belgradul. Dar, după cum știți, este nevoie de doi pentru a dansa tango.”
Pentru mulți sârbi, alegerile legislative de duminică reprezintă un moment de cotitură - sfârșitul politic al lui Alexandar Vucic, acuzat de tendințe autoritare tot mai pronunțate, legături cu criminalitatea organizată și corupție scăpată de sub control.