Schimb de focuri în Ucraina, schimb de replici la New York. Rusia a „înțepat” Occidentul în Consiliul de Securitate al ONU

×
Publicitate

Rusia a preluat președinția rotativă a Consiliului de Securitate al ONU. Și nu a ratat ocazia să atace Statele Unite și aliații occidentali, acuzându-i că distrug globalizarea și nu se supun dreptului internațional.

În schimb, administrația de la Washington a transmis un semnal de alarmă pentru Ucraina.

"Rușii ar putea lansa o ofensivă pe mai multe fronturi pe măsură ce vremea se va îmbunătăți", a spus purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Națională al Casei Albe, John Kirby.

Cele mai aprige lupte se dau în continuare pentru controlul orașelor Bahmut și Mariinka, au precizat oficialii ucraineni, susținând că în ultimele ore au fost respinse peste 30 de atacuri ale rușilor.

Dar, așa cum susține Statul Major al armatei ucrainene, între mercenarii Wagner și soldații ruși ar fi nu doar tensiuni, ci și conflicte de-a dreptul, cu arme de foc, în regiunea Luhansk. Cu răniți de ambele părți. Și, potrivit Kievului, diferitele forțe ruse încearcă să-și paseze responsabilitatea pentru pierderile de pe front și erorile tactice.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Trebuie să asigurăm, necondiționat, condiții egale pentru toți cei care luptă cu arma în mână pentru Rusia. Nu contează pentru noi de care forțe militare aparține o persoană anume, este important ce simte pentru patria-mamă”.

Lavrov a trimis săgeți către Occident

Rusia deține președinția rotativă a Consiliului de securitate al ONU și Serghei Lavrov a condus prima reuniune. Unde nu a ratat ocazia să critice Occidentul.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe: „ONU trece printr-o criză profundă, din dorința unor state membre de a înlocui dreptul internațional cu o nouă ordine mondială. Statele Unite merg pe calea distrugerii globalizării, pe care, ani de zile, au prezentat-o drept principalul beneficiu al omenirii”.

Au urmat replicile.

Linda Thomas-Greenfield, ambasadoarea SUA la ONU: „Rusia a încălcat drepturile omului și libertățile fundamentale atât în afara, cât și în interiorul granițelor sale. A încălcat dreptul internațional”.

Antonio Guterres, secretarul general al ONU: „Tensiunile dintre marile puteri sunt la un nivel istoric, la fel sunt și riscurile de conflict din cauza unor accidente sau a unor erori de judecată”.

Luni, într-un cimitir din centrul Ucrainei au fost înmormântați mai mulți militari. Doi dintre soldați au murit într-una dintre cele mai lungi și sângeroase confruntări de la începutul invaziei, bătălia pentru Bahmut.

Oficialii occidentali estimează că Ucraina are aproximativ 100.000 de soldați răniți sau uciși în acest război.

Între timp, o nouă dezvăluire publicată de jurnaliștii de la Washington Post, continuă seria documentelor clasificate scurse de la Pentagon.

În aceasta din urmă se precizează faptul că forțele armate ale Ucrainei aveau de gând să atace Moscova pe 24 februarie, când se împlinea un an de război, dar Kievul a renunțat la acest plan la solicitarea Statelor Unite. Administrația de la Washington ar fi avut temeri că atacurile asupra Rusiei ar putea provoca un răspuns agresiv din partea Kremlinului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Joe Biden și-a anunțat oficial candidatura pentru al doilea mandat de președinte al SUA, la vârsta record de 80 de ani

Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, a anunțat, marţi, că va candida pentru un al doilea mandat de președinte al SUA. „Rămâneţi pe fază”, a afirmat, luni, liderul de la Casa Albă.

Un cutremur cu magnitudinea 7,1 s-a produs marți dimineață. Unde a fost resimțit

Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 s-a înregistrat marți în largul coastelor Indoneziei, potrivit Serviciului Geologic al Statelor Unite (USGS).

Kremlinul neagă că Vladimir Putin ar avea o sosie. "Este o altă minciună"

Kremlinul a respins speculaţiile potrivit cărora preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ar avea o sosie care îl reprezintă în cadrul unor apariţii publice.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.