Scandalul Uber vizează și România. Cum a colaborat compania cu demnitarii locali și ce rol a jucat Peter Imre

62271602
Shutterstock

Scurgerea imensă de informații care a implicat Uber în cel mai mare scandal de la înființare vizează și România.

The Guardian a publicat documente confidențiale care arată că Uber a încălcat legile, a păcălit poliţia, a exploatat violenţa împotriva şoferilor şi a făcut lobby în secret pe lângă guverne în timpul expansiunii sale globale agresive.

Rise Project scrie despre cum a decurs colaborarea dintre conducerea Uber din România, autoritățile locale și consultanți.

Uber a început să opereze în România în 2015. La câteva luni după, un angajat al companiei îi trimite acest email unui superior: “Vestea proastă este că Peter Imre, consilier local și pentru Ungaria, este mai important pentru operațiunea din București decât am crezut inițial. Face lucruri și deschide uși, dar pe termen lung reprezintă potențiale probleme (ego, expunere în presă, agendă proprie, legături informale cu părțile interesate și probabil cu biroul nostru”.

Conform Rise Project, Ionuț Lăcustă – managerul de politici publice pe Europa Centrală și de Est al corporației Uber este cel care a trimis emailul.

“Vreau ca Imre să plece. Fără dubiu”, a fost răspunsul primit de la șeful său, Mark MacGann.

Sursa citată notează că Peter Imre, care a decedat de curând, a continuat să lucreze, iar un email intern arată că Uber a apelat la acesta: “Întâlnirea cu Ioan Rus, ministrul Transporturilor, a fost facilitată de noul consultant (…) fiind anunțată în mai puțin de 24 de ore; întâlnirea a decurs bine, Ministerul Transporturilor a promis sprijin cu legislația și a facilitat o întâlnire cu secretarul de stat responsabil cu elaborarea legislației.”

Întrebat despre această întâlnire, Ioan Rus a răspuns: “Păi nu știu (râde), habar nu am, deci nu știu. Nici nu s-a întâmplat nimic, dacă or fi fost vreodată la mine, oi fi fost amabil cu ei, da salut. (…) Nu știu, chiar nu știu, deci nu mă interesează subiectul.”

Citește detaliile din anchetă pe Rise Project

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62271600
Doar zece state occidentale au furnizat Ucrainei armamentul promis. România, printre țările care nu au trimis, oficial, nimic

Numai zece state din Occident şi-au respectat promisiunea de a livra Ucrainei armament, după ce Occidentul a promis livrări de armament în valoare de 80,7 miliarde de euro.

62271598
Maia Sandu și Laura Codruța Kovesi s-au întâlnit. Președinta Republicii Moldova se bazează pe ea pentru eliminarea corupției

Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu s-a întâlnit cu Procurorul general al UE, Laura Codruţa Kovesi, la Chişinău.

62271595
Ucraina anunţă că a bombardat un depozit rusesc de muniţie la Harkov. Mai mulți militari au fost uciși

Armata ucraineană a anunţat luni seara începerea unei contraofensive împotriva trupelor ruse care ocupă zone din regiunea Herson (sudul Ucrainei), relatează DPA.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Preşedintele Nicuşor Dan face declaraţii la ora 21:00. Este aşteptat să anunţe numele premierului desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va suștine astăzi la ora 21:00 declarații de presă la Palatul Cotroceni, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 19h13m02s498
Portretul profesorului din România. Ce spun cifrele despre cei care educă aproape 3 milioane de copii

De Ziua Mondiala a Profesorului, fiecare dintre noi are un nume în minte. Al unui dascăl care ne-a încurajat, îndrumat, sau poate că a descoperit un talent neștiut.