Scandal în Austria. Un candidat la șefia SPO a aflat că a pierdut alegerile, după ce a sărbătorit tot weekend-ul victoria

62354605

Partidul Social-Democrat austriac (SPÖ) a provocat un val de consternare luni, după ce a anunţat - la două zile după alegerea noului său lider, că a comis de fapt o eroare şi a inversat rezultatele obţinute de către cei doi candidaţi, relatează AFP.

”Din cauza unei erori tehnice a unui angajat în tabelul Excel, rezultatul a fost inversat”, a anunţat într-o conferinţă de presă preşedinta Comisiei Electorale a SPÖ Michaela Grubesa, în mod vizibil stânjenită, potrivit News.

Astfel, Hans Peter Doskozil, în vârstă de 52 de ani, reprezentantul aripii de centru a formaţiunii - care se află în opoziţie - a fost învins.

Candidatul înfrânt şi-a sărbătorit victoria întregul weekend, convins că a obţinut 53% din voturile celor aproximativ 600 de delegaţi prezenţi la Congres.

El declara luni tabloidului Krone Zeitung că se vede la Cancelarie.

Doskozil a anunțat că se retrage din viața politică

El a luat act de această răsturnare de situaţie şi şi-a anunţat retragerea din viaţa politică.

”Nu este o zi plăcută”, a comentat el cu un eufemism.

Un candidat recent ieşit din umbră, Andreas Babler, în vârstă de 50 de ani, se trezeşte astfel - împotriva tuturor aşteptărilor - şef al partidului.

Andreas Babler

În stare de şoc, din cauza acestei lovituri de teatru, fericitul ales a preferat să ceară o nouă numărare a voturilor.

Această confuzie, anunţată la 48 de ore după vot a provocat un val de glume pe reţele de socializare şi indignare.

O conducătoare locală a partidului a declarat că-i este ”ruşine” de acest ”amatorism incredibil”.

Un comentator de la televiziunea publică ORF a declarat că n-a mai ”văzut niciodată aşa ceva în 30 de ani de meserie” şi apreciază că ”asta se va lipi” de SPÖ.

Babler a spus despre UE că este ”cea mai agresivă alieanță militară de politică externă care a existat vreodată”

Această gafă - descoperită din întâmplare - are loc după ani de certuri interne în partid, îndepărtat de la putere în 2017, după ce a dat mulţi cancelari Austriei.

În aceste condiţii, el se află în urma extremei drepte, care a pornit bine să obțină o victorie în alegerile legislative prevăzute în toamna lui 2024.

Andreas Babler şi-a cerut ”scuze pentru imaginea transmisă de către o parte a aparatului în rândul activiştilor” şi a promis ”să-şi pună formaţiunea pe şinele succesului”.

El este primarul orăşelului Traiskirchen (est), cunoscut prin faptul că are cel mai mare centru de înregistrare de solicitanţi de azil din Austria, o ţară reticentă faţă de refugiaţi.

El a fost criticat dur în timpul campaniei electorale din cauza unei înregistrări video din 2020 care a reapărut.

El califică în această înregistrare video Uniunea Europeană (UE) drept ”cea mai agresivă alianţă militară de politică externă care a existat vreodată”.

Austria nu este la primul său scandal electoral.

În 2016, nereguli la numărarea voturilor în alegerile prezidenţiale a determinat Curtea Constituţională să invalideze rezultatul celui de-al doilea tur de scrutin, iar austriecii, exasperaţi, au fost nevoiţi să se prezinte din nou la urne.

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62354598
Fostul vicepreședinte Mike Pence candidează pentru Casa Albă. Îl va avea contracandidat pe fostul aliat Trump VIDEO

Mike Pence și-a anunțat candidatura pentru Casa Albă, într-o cursă electorală în care îl va avea drept contracandidat pe Donald Trump, căruia i-a fost vicepreședinte și colaborator apropiat.

 

62335631
Zelenski le-a mulțumit „războinicilor” care luptă în direcţia Bahmut: „Inamicul ştie că Ucraina va câştiga” | VIDEO

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a mulţumit celor care luptă în direcţia Bahmut şi care ”ne-au dat vestea pe care o aşteptăm.

62354597
Ucraina se va confrunta cu Rusia în faţa instanţei supreme a Organizației Națiunilor Unite

Ucraina se va confrunta, marţi, cu Rusia la instanţa supremă a ONU pentru a-şi acuza duşmanul înverşunat că i-a susţinut pe rebelii pro-Moscova timp de mai mulți ani înainte de invazia de anul trecut.

Recomandări
Luca niculescu
LIVE UPDATE. A început votul pentru învestirea noului guvern. Luca Niculescu: România nu mai are timp de pierdut

Senatorii și deputații decid la această oră, prin vot secret, soarta guvernului premierului desemnat, Luca Niculescu. Acesta este susținut oficial de către parlamentarii PSD, UDMR și mai mulți liberali.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

62509376
Sechestru dispus în mega-dosarul Nordis pentru recuperarea a 58 de milioane de euro. „Înșelăciune cu consecințe deosebit de grave”

Procurorii DIICOT au dispus, marți, instituirea sechestrului asigurător asupra a 184 de imobile și 14 terenuri în cadrul Dosarului „Nordis”, măsură luată în contextul extinderii urmăririi penale pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.