Săptămână încărcată pentru Kamala Harris, care îşi va anunţa partenerul de cursă şi are un turneu în statele-cheie

62469795
Profimedia

Kamala Harris ar putea anunţa luni numele partenerului său în cursa pentru Casa Albă, înainte de a porni împreună cu acesta într-un turneu de mai multe zile în state-cheie.

Turneul este menit să transforme impulsul bun al campaniei sale într-un sprijin durabil, relatează AFP.

Numele celui care îi va deveni vicepreşedinte în cazul în care va fi aleasă poate fi dezvăluit oricând înainte de o primă întâlnire în tandem programată pentru marţi seară la Philadelphia, Pennsylvania.

De atunci şi până sâmbătă, cei doi democraţi vor vizita alte şase state-cheie în care alegerile din 5 noiembrie vor fi disputate cu republicanul Donald Trump.

Alegerea persoanei care o va seconda în campanie este crucială pentru vicepreşedintă, care a fost nevoită să ia o decizie foarte rapidă după anunţul retragerii lui Joe Biden în urmă cu două săptămâni. Un astfel de proces de selecţie durează de obicei luni de zile.

Alesul ar trebui să fie capabil să se adreseze unui electorat mai larg decât cel care înclină deja spre Kamala Harris şi să o ajute să compenseze punctele slabe ale campaniei sale.

Mai multe nume continuă să apară: în primul rând Josh Shapiro, guvernator al statului-cheie Pennsylvania şi profesionist în politică în vârstă de 51 de ani.

Pennsylvania este unul dintre statele care l-au dus pe Joe Biden la Casa Albă în 2020 şi pe care democraţii vor trebui să îl câştige din nou în noiembrie.

Pe lista de candidaţi se mai află Mark Kelly, fost astronaut devenit senator de Arizona, şi Tim Walz, guvernator al statului Minnesota, cu o experienţă atipică.

De asemenea, circulă numele lui Andy Beshear, guvernatorul statului Kentucky, şi al actualului ministru al transporturilor, Pete Buttigieg.

Donald Trump l-a ales pe J.D. Vance, un senator în vârstă de 40 de ani, drept partener de cursă. Dar Vance a fost subiectul unei controverse după alta şi, până acum, s-a dovedit a fi mai mult un ghimpe în coasta lui Trump decât un atu.

Luni, Kamala Harris trebuie, de asemenea, să accepte oficial nominalizarea partidului său, după ce votul online al câtorva mii de delegaţi democraţi se va încheia la sfârşitul zilei.

Ea este asigurată de nominalizare încă de vineri, când Partidul Democrat a anunţat că a adunat deja mai mult de jumătate din voturile lor.

"Vom câştiga aceste alegeri", a declarat ea după anunţ, rezumând miza votului din noiembrie la o singură întrebare: "În ce fel de ţară vrem să trăim? O ţară a libertăţii, a compasiunii şi a respectului pentru lege, sau o ţară a haosului, a fricii şi a urii?"

În această săptămână, Kamala Harris şi partenerul său de cursă vor vizita state din sudul şi vestul ţării - Georgia, Arizona şi Nevada - unde vor trebui să consolideze votul populaţiei de culoare şi hispanice, al cărei sprijin pentru democraţi tinde să se erodeze.

În urmă cu o lună, Donald Trump a mărit diferenţa în state-cheie faţă de Joe Biden, în special după o dezbatere dezastruoasă pentru preşedintele democrat în vârstă de 81 de ani, care s-a dovedit fatală pentru candidatura sa.

Intrarea în cursă a Kamalei Harris, cu aproape două decenii mai tânără decât Donald Trump, a amestecat cărţile.

În special, ea l-a ajuns din urmă pe acesta în ceea ce priveşte intenţiile de vot şi a înregistrat o creştere spectaculoasă a strângerii de fonduri.

Fostul preşedinte republican, care a scăpat la jumătatea lunii iulie de o tentativă de asasinat care a trecut de atunci în plan secund, şi-a dezlănţuit atacurile în încercarea de a încetini elanul rivalei sale.

În special, el i-a atacat originile, acuzând-o că a "devenit neagră" din motive electorale.

Dacă va fi aleasă preşedinte, Kamala Harris, născută dintr-un tată jamaican şi o mamă indiană, va deveni prima femeie de culoare preşedinte al Statelor Unite.

Partidul Democrat intenţionează să evidenţieze această posibilitate la convenţia sa naţională de la Chicago, de la mijlocul lunii august.

Articol recomandat de sport.ro
Ce gafă! Ministrul Miruță a uimit asistența la prezentarea noii aeronave „Mircea Lucescu”
Ce gafă! Ministrul Miruță a uimit asistența la prezentarea noii aeronave „Mircea Lucescu”
Citește și...
Cel puţin 73 de oameni au murit în violenţe în timpul unor manifestaţii antiguvernamentale masive în Bangladesh

Cel puţin 73 de oameni au murit şi alte sute de persoane au fost rănite în confruntările care au avut loc duminică în Bangladesh.

Vulcanul Etna generează probleme mari în Italia. Aeroportul din Catania limitează numărul zborurilor de sosire. VIDEO

Aeroportul din Catania, un oraş situat pe insula italiană Sicilia, a anunţat că a redus numărul zborurilor de sosire duminică, din cauza unei scurgeri de lavă şi a fumului emis de Etna, cel mai mare vulcan activ din Europa, informează AFP.

Zeci de persoane arestate în Marea Britanie. Proteste, degenerate în violenţe în memoria a trei fetiţe ucise

Poliţia a arestat zeci de persoane după ce proteste în Anglia şi Irlanda de Nord în memoria a trei fetiţe ucise săptămâna trecută au degenerat în violenţe sâmbătă. 

Recomandări
Ro-Alert în județul Botoșani. Cetățenii, avertizați privind „o posibilă incursiune de drone”

Locuitorii județului Botoșani au primit sâmbătă după-amiază o avertizare de tip Ro-Alert privind o posibilă incursiune de drone în spațiul aerian.

Decizie importantă. Volodimir Zelenski se declară dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summitul G20 de la Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Accident pe Șoseaua Vitan-Bârzești din Capitală. Două persoane rănite după ce o ambulanță a lovit un gard

Două persoane au ajuns sâmbătă la spital, după ce șoferul unei ambulanțe ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit gardul unei proprietăți, pe Șoseaua Vitan-Bârzești din București.