Sancțiuni pentru tentative de destabilizare a Republicii Moldova. Cei vizaţi au interdicţie de intrare în UE

republica moldova
Profimedia

Şase persoane şi o asociaţie au fost adăugate pe lista de sancţiuni a Uniunii Europene pentru acţiuni ce vizează destabilizarea, subminarea sau ameninţarea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova.

 

„Moldova este una dintre ţările cele mai afectate de consecinţele invaziei ilegale a Rusiei în Ucraina. Există încercări serioase, sporite şi continue de destabilizare a ţării. Listele de astăzi transmit un alt semnal politic important al sprijinului neclintit al UE faţă de Moldova, stabilitatea, independenţa şi suveranitatea acesteia. UE rămâne hotărâtă să continue să ia măsuri drastice împotriva celor care destabilizează vecinătatea noastră directă”, a declarat şeful politicii externe a UE, Josep Borrell.

Pe lista de sancţiuni a UE au fost incluse şase persoane fizice şi o entitate: Chiril Guzun, Dmitri Miliutin, Arina Corşicova, Dumitru Chitoroagă, Maria Albot, Victor Petrov şi Asociaţia Obştească „Scutul Poporului”.

Cei vizaţi au interdicţie de intrare în Uniunea Europeană, iar activele lor din ţările-membre UE vor fi îngheţate.

„Toate persoanele enumerate astăzi fac obiectul unei îngheţări a bunurilor. Cetăţenilor şi companiilor din UE le este interzis să le pună la dispoziţie fonduri. În plus, cele şase persoane fac obiectul unei interdicţii de călătorie, care le interzice să intre şi să tranziteze teritoriile UE”, precizează comunicatul Consiliului UE.

Citește și
scafandri
Un tânăr a fost găsit înecat în râul Bega. Era student și tocmai își sărbătorise ziua de naștere

Pe lista de sancţiuni UE figurau deja anterior, tot pentru tenative de destabilizare, Ilan Şor, Marina Tauber, Vladimir Plahotniuc, Gheorghe Cavcaliuc şi Igor Ceaika.

Eforturile de destabilizare a Republicii Moldova au crescut semnificativ de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi reprezintă o ameninţare directă la adresa stabilităţii şi securităţii frontierelor externe ale UE. UE rămâne neclintită în sprijinul său faţă de Moldova, rezistenţa, securitatea, stabilitatea, economia şi aprovizionarea cu energie a acesteia în faţa activităţilor destabilizatoare instigate de actori externi”, arată comunicatul UE.

Preşedinta Maia Sandu şi premierul Dorin Recean au publicat mesaje în care au mulţumit autorităţilor europene pentru măsurile adoptate.

În timp ce şefa statului a declarat că decizia Consiliului Uniunii Europene vorbeşte despre faptul că „împreună suntem mai puternici în asigurarea unui viitor sigur”, premierul a spus că hotărârea este un semnal de sprijin „necondiţionat” din partea UE faţă de lupta Republicii Moldova împotriva războiului hibrid al Rusiei.

Cine sunt persoanele sancționate de UE

Șase persoane au fost incluse joi pe lista de sancţiuni UE. Unele dintre ele au legături cu trusturile de presă ale lui Ilan Şor, conform NewsMaker și news.ro.

Chiril Guzun – fost ofiţer al poliţiei de frontieră, lider al grupului paramilitar „Scutul poporului”

„Chiril Guzun este fondatorul şi actualul lider al «Scutului Poporului», o organizaţie paramilitară din Republica Moldova care include foşti militari, foşti poliţişti şi fost personal de asigurare a respectării legii, care recurg la violenţă când participă la proteste, mai ales pentru a destabiliza Republica Moldova. În timpul încercărilor din februarie 2023 de destabilizare a guvernului naţional, grupurile de protestatari afiliate partidului «ŞOR», care a fost ulterior interzis, şi partidului «Acasă Construim Europa» («PACE») au fost sprijinite şi înconjurate de membri ai «Scutului Poporului», care au fost implicaţi în revolte şi demonstraţii violente”, se arată în decizia UE.

Dmitri Miliutin – şef adjunct al Departamentului de informaţii operaţionale al Direcţiei 5, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB)

„Dmitry Miliutin este şeful adjunct al Departamentului de informaţii operaţionale al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), responsabil cu operaţiunile sub acoperire ale Rusiei în Republica Moldova începând din 2016, în special în regiunea Transnistria, destabilizând ordinea constituţională. Prin agenţii săi, Miliutin conduce, coordonează şi manipulează anumiţi actori politici din Republica Moldova în urmărirea de obiective pro-ruse, subminând astfel procesul politic democratic din Republica Moldova. În plus, grupul lui Miliutin este implicat în organizarea protestelor violente şi a altor acte de violenţă care au loc în Republica Moldova”, se menţionează în document.

Arina Corşicova – director de trusturi media, asociată a oligarhului fugar Ilan Şor

„Arina Corşicova conduce mai multe trusturi de comunicare media în Republica Moldova, dintre care unul deţine două canale de televiziune, «Accent TV» şi «Primul în Moldova», ale căror licenţe de emisie au fost suspendate de Republica Moldova pentru difuzarea de informaţii incorecte privind războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi privind evenimente politice actuale din Republica Moldova. Deşi şi-a pierdut licenţa de emisie TV, «Primul în Moldova» continuă difuzarea de declaraţii false menite să destabilizeze ordinea constituţională din Republica Moldova. (…) . În plus, ea este asociată cu Ilan Şor”, se argumentează în document.

Dumitru Chitoroagă – director de trusturi media, asociat al lui Ilan Şor

Dumitru Chitoroagă este administratorul unui trust media care deţine mai multe canale de comunicare media în Republica Moldova, fiind în acelaşi timp şi director al acestor canale. Respectivele canale de comunicare media promovează frecvent mesaje menite să obstrucţioneze şi să submineze procesul politic democratic prin afirmaţii vădit false referitoare la guvernul Republicii Moldova. În plus, acestea îşi exprimă sprijinul făţiş pentru persoana inclusă pe listă Ilan Şor şi partidul său politic ŞOR. Unele dintre aceste canale au fost deţinute sau înfiinţate de Ilan Şor prin intermediari”, menţionează decizia UE.

Maria Albot – consiliera în probleme de relaţii externe a başcanului Găgăuziei Evghenia Guţul, care este susţinută de Ilan Şor

„Maria Albot este o veche asociată de încredere a persoanei incluse pe listă Ilan Şor. Ea deţine în prezent un rol de conducere într-una dintre fundaţiile acestuia, Fundaţia «Miron Şor», şi este implicată în dosarul «Frauda bancară», care a afectat stabilitatea financiară a Republicii Moldova. Anterior, ea a ocupat funcţii în alte societăţi sau fundaţii deţinute de Ilan Şor sau asociate cu acesta. Prin urmare, ea este asociată cu Ilan Şor”, a argumentat UE.

Victor Petrov – politician, membru al Adunării Populare a Găgăuziei

„Victor Petrov este adjunctul başcanului Adunării Populare a Găgăuziei şi liderul Uniunii Poporului din Găgăuzia, o mişcare sociopolitică vădit pro-rusă care a fuzionat cu partidul politic «Renaştere». Primeşte sprijin politic din partea persoanei incluse pe listă Ilan Şor. Victor Petrov se implică activ în diseminarea de informaţii false şi în incitarea la violenţă, precum şi în cultivarea unui sentiment de teamă în rândul populaţiei găgăuze din Republica Moldova în legătură cu o posibilă pierdere a autonomiei provocată de autorităţile din Chişinău”, se indică în document.

Asociaţia Obştească „Scutul Poporului”

„«Scutul Poporului» este o organizaţie paramilitară din Republica Moldova care include foşti militari, foşti poliţişti şi fost personal de asigurare a respectării legii. Este condusă de Chiril Guzun şi participă la proteste, în special pentru a destabiliza Republica Moldova, recurgând la violenţă. În timpul încercărilor din februarie 2023 de destabilizare a guvernului naţional, grupurile de protestatari afiliate partidului «ŞOR», care a fost ulterior interzis, şi partidului «Acasă Construim Europa» («PACE») au fost sprijinite şi înconjurate de membri ai «Scutului Poporului», care au fost implicaţi în revolte şi demonstraţii violente”, se arată în decizia UE.

Articol recomandat de sport.ro
E știrea momentului! Valeriu Iftime s-a retras. Anunțul făcut de politicianul care o patronează pe FC Botoșani
E știrea momentului! Valeriu Iftime s-a retras. Anunțul făcut de politicianul care o patronează pe FC Botoșani
Citește și...
Pretextul pe care Rusia l-ar putea folosi pentru anexarea Transnistriei. L-a invocat când a invadat Georgia și Ucraina
Pretextul pe care Rusia l-ar putea folosi pentru anexarea Transnistriei. L-a invocat când a invadat Georgia și Ucraina

Guvernul Republicii Moldova monitorizează cu atenție situația din regiunea transnistreană, după decizia administrației separatiste de la Tiraspol de a convoca un congres extraordinar pentru săptămâna viitoare.

Un tânăr a fost găsit înecat în râul Bega. Era student și tocmai își sărbătorise ziua de naștere
Un tânăr a fost găsit înecat în râul Bega. Era student și tocmai își sărbătorise ziua de naștere

Un tânăr din Republica Moldova, student în Timişoara, a fost scos mort miercuri din apele râului Bega. Tânărul a fost auzit strigând după ajutor dimineaţa devreme şi pompierii au fost chemaţi imediat în zonă.

R. Moldova explică de ce îi interzice intrarea în țară lui George Simion. Liderul AUR se apără: „Așa m-au învățat bunicii”
R. Moldova explică de ce îi interzice intrarea în țară lui George Simion. Liderul AUR se apără: „Așa m-au învățat bunicii”

„Președintele AUR, George Simion, face parte din efortul de destabilizare a Republicii Moldova”. Declarația îi aparține premierului de la Chișinău, care a anunțat că Simion nu are voie în țara vecină până în 2028. 

Premierul din Chișinău confirmă interdicția lui George Simion: ”Face parte din efortul de destabilizare în Republica Moldova”
Premierul din Chișinău confirmă interdicția lui George Simion: ”Face parte din efortul de destabilizare în Republica Moldova”

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a confirmat oficial faptul că președintele AUR George Simion are interdicție de a intra pe teritoriul Republicii Moldova.

Piesa cu care Moldova merge la Eurovision 2024, în Suedia. România nu participă pentru că TVR nu are bani VIDEO
Piesa cu care Moldova merge la Eurovision 2024, în Suedia. România nu participă pentru că TVR nu are bani VIDEO

România nu merge la Eurovision 2024 pentru că TVR a anunțat că nu are bani pentru competiția din Suedia, dar vom fi reprezentați prin românii de peste Prut. Natalia Barbu a câștigat sâmbătă finala Eurovision Song Contest și merge la Malmo.  

Recomandări
Când ar putea avea loc noile alegerile prezidențiale, în 2025. Am putea merge la vot înainte de Paște
Când ar putea avea loc noile alegerile prezidențiale, în 2025. Am putea merge la vot înainte de Paște

Stabilirea calendarului pentru noi alegeri prezidențiale este una dintre urgențele guvernului proaspăt instalat.

Trei sferturi de țară se confruntă cu ninsori, viscol și drumuri înzăpezite. NU vă aventurați pe trasee montane
Trei sferturi de țară se confruntă cu ninsori, viscol și drumuri înzăpezite. NU vă aventurați pe trasee montane

Trei sferturi de țară este în ghearele iernii, cu ninsori, viscol și drumuri înzăpezite.

Coșmar la bordul avionului elvețian care decolase din București și a aterizat de urgență. Un însoțitor de zbor este la ATI
Coșmar la bordul avionului elvețian care decolase din București și a aterizat de urgență. Un însoțitor de zbor este la ATI

17 pasageri ai unui avion elvețian care decolase din București cu destinația Zurich au fost răniți în urma unui incident grav. După o oră de zbor, aeronava s-a umplut cu un fum dens, iar pilotul a decis să aterizeze de urgență în orașul Graz din Austria.