Pretextul pe care Rusia l-ar putea folosi pentru anexarea Transnistriei. L-a invocat când a invadat Georgia și Ucraina

×
Publicitate

Guvernul Republicii Moldova monitorizează cu atenție situația din regiunea transnistreană, după decizia administrației separatiste de la Tiraspol de a convoca un congres extraordinar pentru săptămâna viitoare.

Circulă speculații că, la congres, conducerea pro-moscovită de la Tiraspol ar putea cere alipirea la Rusia. Între timp, de la Moscova, Dumitri Medvedev amenință că Odesa si Kievul sunt următoarele obiective ale armatei ruse.

După recentele victorii obținute pe frontul din estul Ucrainei, Dmitri Medvedev, vice-președintele Consiliului de Securitate al Rusiei, visează cu ochii deschiși la orașele pe care Rusia le-ar putea cuceri.

Dmitri Medvedev: „Odesa, vino acasă! Așteptăm Odesa în Federația Rusă, datorită istoriei acestui oraș, a oamenilor care trăiesc acolo, a limbii pe care o vorbesc. Acesta este orașul nostru rus! Unde ne vom opri? Nu ştiu. Cred că mai avem de muncit mult şi serios. Ne vom opri la Kiev? Da, probabil ar trebui să fie Kiev. Dacă nu acum, atunci după ceva timp, poate într-o altă fază a evoluţiei acestui conflict”.

În interviul acordat presei de la Moscova, Medvedev a reluat eterna teza a lui Vladimir Putin că ruşii şi ucrainenii sunt o singură naţiune.

Dmitri Medvedev: „În general, ruşii şi ucrainenii sunt un singur popor. Nu e vorba de două popoare frăţeşti. Este vorba de un singur popor”.

Putin, așteptat să declare, în Parlament, anexarea Transnistriei

Nu doar Odesa animă aspirațiile de grandoare ale Kremlinului. Opozantul transnistrean Ghenadie Ciorbă a lansat un semnal de alarmă cu privire la riscul unor evoluții precipitate în republica separatistă, recunoscută la nivel internațional ca parte a Moldovei. Trupele ruse au ocupat Transnistria încă de la începutul anilor 1990, când Rusia a invadat regiunea sub pretextul protejării etnicilor ruși.

Ghenadie Ciorbă crede că un congres extraordinar al așa-zișilor deputați separatiști, convocat pentru 28 februarie, ar urma adopte o solicitare către Moscova privind alipirea regiunii la Federația Rusă. Iar Vladimir Putin ar avea prilejul să accepte cererea și să anexeze Transnistria în discursul pe care îl are programat pe 29 februarie în parlament.

Rusia a folosit pretexte similare pentru intervențiile armate din Georgia, Crimeea și Ucraina.

Săptămâna trecută, Institutul pentru Studiul Războiului semnala ca Moscova ar putea pregăti o operațiune hibridă în Republica Moldova. Cu alte cuvinte, potrivit analiștilor americani, Rusia vizează destabilizarea Moldovei.

Declarațiile tot mai agresive ale responsabililor ruși nu trec neobservate la Washington. La o strângere de fonduri organizată miercuri seară în San Francisco, președintele american a lăsat deoparte orice rigori diplomatice.

Ameninţarea existenţială este reprezentată de schimbările climatice. Mai este şi ticălosul ăla nebun de Putin, mai sunt şi alţii, şi trebuie să ne facem mereu griji cu privire la războiul nuclear”, a declarat președintele Joe Biden în cadrul acelui eveniment privat.

Articol recomandat de sport.ro
„Confruntarea Rusia-Ucraina s-a încheiat la egalitate!” Cum se consolează rușii după înfrângerea din SUA
„Confruntarea Rusia-Ucraina s-a încheiat la egalitate!” Cum se consolează rușii după înfrângerea din SUA
Citește și...
Plângere penală împotriva judecătoarei CCR Mihaela Ciochină, pentru că ar fi negociat la Cotroceni comasarea alegerilor

Deputatul AUR Adrian Axinia a depus plângere împotriva judecătoarei CCR Mihaela Ciochină, care este acuzată că ar fi negociat la Palatul Cotroceni comasarea alegerilor, anunţă formaţiunea.

Traian Băsescu: ”Gândindu-mă la Boc, Blaga, Falcă, se rupe sufletul în mine să-i văd comasați pe liste comune cu PSD”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, nu este deloc încântat de alianța formată de PNL cu PSD pentru comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale în 2024.

Memorandum pentru ocuparea a peste 2.200 de posturi în sănătate. Ce personal se caută pentru spitale

Guvernul va aproba în şedinţa de joi, prin memorandum, organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea a 2.226 de posturi vacante sau temporar vacante din sectorul sănătate şi asistenţă socială din cadrul instituţiilor publice locale.

Recomandări
După motorină, și benzina se apropie de pragul de 10 lei. Cât plătesc acum șoferii pentru un plin

Avem record după record la pompă. Benzina standard s-a scumpit din nou și se apropie de 9 lei și 80 de bani pe litru în unele stații din țară. Asta în vreme ce motorina se menține peste pragul de 10 lei.

Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru dezvoltatorii imobiliari. Ce se întâmplă cu autorizațiile de construire

Dacă un dezvoltator construiește sute de apartamente, acolo trebuie să existe și drumuri, școli, grădinițe și alte utilități. 

Cât costă rechizitele înainte de începerea școlii. Părinții plătesc mai mult pentru ghiozdane, caiete și penare

Mai sunt câteva zile până la începerea școlii, iar bugetul părinților este sub presiune. Copiii își doresc rechizite la modă, dar toate sunt, potrivit Institutului Național de Statistică, cu peste 7 la sută mai scumpe ca anul trecut.