S-a stabilit cine o înlocuiește pe Kaja Kallas, premierul Estoniei numită înalt reprezentant la Comisia Europeană

62462431

Ministrul Climei din Estonia preia portofoliul de premier în locul actualului prim-ministru, Kaja Kallas care va demisiona pentru numirea într-o înaltă funcție europeană.

Partidul Reformei l-a desemnat sâmbătă pe ministrul climei, Kristen Michal, să preia postul de prim-ministru după ce actuala şefă a guvernului Kaja Kallas demisionează în urma nominalizării sale la postul de Înalt reprezentant pentru acţiune externă şi politica de securitate în viitoarea Comisie Europeană, relatează agenţiile DPA şi EFE, preluate de Agerpres.

Viitorul premier a subliniat în prima sa declaraţie după nominalizarea ca premier că prioritatea sa în această funcţie va fi securitatea Estoniei, ţară care sub conducerea lui Kaja Kallas s-a evidenţiat printre cele mai hotărâte susţinătoare ale Ucrainei în războiul cu Rusia, cerând chiar ca toate statele membre ale UE să aloce măcar 1% din PIB pentru ajutorul oferit Kievului.

Deşi Kristen Michal a menţionat că ar putea introduce unele schimbări în acordul de coaliţie pe care Partidul Reformei l-a încheiat cu social-democraţii şi cu partidul liberal Esti200, comentatorii politici cred că el nu va avea probleme la votul de încredere. Dar confirmarea sa definitivă în postul de premier ar putea veni abia în toamnă, după ce Kaja Kallas îşi va prelua postul la Bruxelles.

Potrivit publicaţiei Politico.eu, unii lideri europeni ar fi avut rezerve faţă de ideea ca şefa guvernului eston - cunoscută prin radicalismul său antirusesc şi dată în urmărire de Moscova -, de teama că s-ar putea ca ea să se concentreze exclusiv asupra Rusiei şi să neglijeze alte zone, precum Africa şi Orientul Mijlociu.

Dar ea a obţinut în cele din urmă postul de şefă a diplomaţiei UE, în urma unei înţelegeri în care cele trei mari grupuri politice pro-europene, respectiv popularii (PPE), social-democraţii (S&D) şi liberalii (Renew) şi-au împărţit funcţiile de top ale instituţiilor UE şi au confirmat-o pe Ursula von der Leyen pentru încă un mandat la conducerea Comisiei Europene.

Moscova a anticipat relaţii dificile cu UE în urma acestor numiri şi a descris-o pe Kaja Kallas drept "binecunoscută pentru remarcile sale absolut inacceptabile şi extrem de rusofobe"

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62462762
Spania elimină temporar taxa pe vânzări la uleiul de măsline, după ce prețul a crescut cu 272%
Spania va elimina temporar taxa pe vânzări la uleiul de măsline, ca să-i ajute pe consumatori să facă faţă majorării preţurilor.
62462757
Americanii, tot mai dezamăgiți de Biden, după eșecul din dezbaterea cu Trump: „Nu mai e omul care a fost. Nu avem ce alege”
Democratul Joe Biden declară că vrea să-și joace șansa realegerii până la capăt, în pofida prestației dezastruoase la dezbaterea televizată împotriva lui Donald Trump.
62462754
Coșmarul prin care a trecut o mare sportivă a Ucrainei din cauza lui Putin: "Mi-am sunat familia şi nu mi-a răspuns nimeni"
Vedetă a sportului ucrainean, scrimera Olga Kharlan s-a declarat "obişnuită" cu "loteria" bombardamentelor din țara sa natală, acolo unde locuieşte familia sa.