Rușii, avertizați să-și „încuie copiii în case” când armata de ucigași și violatori ai lui Putin se va întoarce din Ucraina

62319926
Getty

Primul grup de faimoși luptători mercenari ai Grupului Wagner s-au întors, acum, din prima linie a războiului din Ucraina și sunt liberi să ducă o viață normală, după ce au primit grațierea pedepselor cu închisoarea.

Astfel, după întoarcerea acestora, rușii au fost avertizați să-și „încuie copiii în casă noaptea”, când armata de ucigași, violatori și pedofili a lui Vladimir Putin se va întoarce acasă din războiul din Ucraina.

Părinții primesc telefoane misterioase de la oameni care pretind că sunt ofițeri de poliție, spunându-le să fie cu ochii în patru, deoarece condamnații periculoși, care au fost eliberați să se alăture războiului din Ucraina ca parte a organizației paramilitare a Grupului Wagner, sunt din nou pe străzi, și duc o viață normală.

Infractorii, printre care și unii care au fost închiși pentru acuzații legate de pedofilie, au fost eliberați din închisoare în schimbul unui loc în prima linie în timpul invaziei lui Putin în Ucraina, scrie Daily Star.

Apoi, ca parte a înțelegerii încheiate, dacă supraviețuiau șase luni pe câmpul de luptă, urmau să fie grațiați și eliberați din închisoare.

Evgheni Prigojin, care conduce grupul de mercenari, a confirmat deja că primul grup a fost, acum, eliberat.

Acest lucru a declanșat numeroasele apeluri telefonice despre care unii părinți susțin că au fost făcute de o figură misterioasă, care se prezintă drept „Maiorul Soloviov”.

„M-a întrebat: „Ai copii?”. Am răspuns că nu ne aflăm în Rusia. În legătură cu [războiul], deținuții care au luptat pentru Wagner au primit grațiere și vor fi acum liberi. A mai spus că este periculos să lași copiii afară după ora 19 și și-a luat rămas bun”, a declarat Alexei Shichkov, pentru agentia de știri Agentstvo, scrie Daily Star.

Un alt localnic din Moscova a primit un apel similar și a fost avertizat „cu privire la întoarcerea luptătorilor Wagner în Moscova”.

Polițiștii încă încearcă să stabilească identitatea apelanților.

Prigojin a susținut că Grupul Wagner a fost conceput ca o modalitate prin care condamnații să fie răscumpărați. Acesta a cerut, de asemenea, chiar introducerea unei noi legi care ar însemna o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru oricine publică „informații negative” despre voluntarii de război ruși.

Prigojin, supranumit și „bucătarul lui Putin” a fost surprins în timp ce ținea un discurs motivațional pentru primul grup de prizonieri eliberați.

„Nu beți mult, nu consumați droguri, nu violați femeile”, le-a spus Prigojin rușilor.

Unul dintre cei mai notori mercenari ai grupului Wagner, despre care se știe că a fost eliberat, este Alexander Tyutin, în vârstă de 66 de ani, care a fost condamnat la 23 de ani de închisoare, după ce a angajat un ucigaș pentru a-i executa fără milă pe partenerul său de afaceri, soția sa și cei doi copii ai lor.

Tyutin a continuat să urineze pe mormintele lor după înmormântare, dar, după ce și-a îndeplinit atribuțiile în Ucraina, individul a plecat în Turcia pentru a se reîntâlni cu soția sa. Se zvonește, de asemenea, că ar fi fost recomandat pentru o medalie de recunoaștere a „curajului” său de care a dat dovadă în prima linie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62319916
Un cunoscut om de afaceri german a avut parte de o experiență șocantă. Ce s-a întâmplat cu bolidul său nou-nouț

Un cunoscut om de afaceri și om de televiziune german a avut parte de o experiență șocantă când a intrat în garaj. Bolidul său nou-nouț, în valoare de peste 179.000 de euro a explodat și a ars în întregime.

62319902
Bunuri de peste un sfert de miliard de euro confiscate de la mafia calabreză. De ce 'Ndrangheta este imposibil de eradicat

Poliţia italiană a lansat o operaţiune împotriva mafiei care face ravagii în Calabria, în "tocul cizmei" italiene, confiscând bunuri în valoare totală de peste 250 de milioane de euro, informează AFP.

 

62319866
O femeie a plătit un asasin cu 22.000 de euro pentru a ucide un bărbat cu care a avut o aventură: „Să arate ca un accident”

O femeie în vârstă de 43 de ani, mama a doi copii, a plătit un asasin cu aproape 22.000 de euro (20.000 de lire sterline) pentru a-l ucide pe fostul său coleg de muncă cu care avusese o aventură.  

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Sorin grindeanu dominic fritz
PSD îi cere lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR: „A știut că fapta sa este ilicită”

Reprezentanţii PSD îi cer lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR şi la ''sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenţie ai formaţiunii'', şi să îşi caute de lucru în mediul privat.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.