Rusia va relua producţia de tancuri T-80, lansate în timpul Uniunii Sovietice

62385345
Agerpres

Rusia plănuieşte să reia producţia de tancuri T-80, a anunţat canalul oficial de televiziune Zvezda, care este administrat de Ministerul Apărării Federaţiei Ruse, informează dpa, potrivit Agerpres.

Aleksandr Potapov, directorul companiei producătoare de tancuri Uralvagonzavod, a declarat că uzinei pe care o conduce i s-a trasat sarcina să reia producţia de tancuri T-80.

"Aceasta este sarcina sau cel puţin aceasta este sarcina pe care ne-a stabilit-o armata", a declarat Potapov într-un interviu pentru Zvezda, adăugând că uzina sa colaborează cu Ministerul rus al Industriei şi Comerţului asupra acestui plan.

Tancurile T-80 s-au dovedit extrem de utile în special în timpul "operaţiunii militare speciale" din Ucraina, a subliniat Zvezda, folosind terminologia Kremlinului pentru a desemna invazia rusă asupra ţării vecine.

Tancul T-80 a fost construit în timpul Uniunii Sovietice, începând cu 1976, dar în număr mult mai mic decât tancul T-72, care a fost dezvoltat înainte, dar încă fabricat în paralel.

În total, circa 10.000 de tancuri T-80 ar fi ieşit de pe linia de asamblare înainte ca producţia în serie să fie în linii mari suspendată în favoarea T-90.

Nu există alte detalii cu privire la posibila reluare a producţiei de tancuri T-80.

Potrivit lui Potapov, există discuţii cu Ministerul Industriei pentru crearea unor noi facilităţi de producţie.

Rusia a înregistrat pierderi grele în timpul invaziei sale în Ucraina, care durează deja de 18 luni, pierzând acolo peste 2.000 de tancuri, potrivit grupului de investigaţii Oryx.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62385343
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Ungaria, în timpul unui show aviatic. Sunt mai mulți morți și răniți
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, duminică, în Ungaria, în timpul unui show aviatic. Doi oameni au murit, iar alți patru au fost răniţi, au anunţat autorităţile ungare.
61923673
22 de ani de la atacurile teroriste din SUA. 11 septembrie 2001, ziua care a marcat istoria lumii | FOTO & VIDEO
Luni, 11 septembrie, se împlinesc 22 de ani de la cele mai sângeroase atacuri teroriste din istoria Statelor Unite ale Americii.
62385318
Bebelușul care s-a născut cu doar câteva minute înainte de cutremurul devastator din Maroc. „Îl avem doar pe Dumnezeu”
Nu are încă un nume, însă primul loc cu care a făcut cunoștință este un cort, amplasat pe drumul principal din satul Asni.