Secretarul general NATO cere creșterea bugetelor de apărare: ”Luați cursuri de rusă sau mergeți în Noua Zeelandă”

×
Publicitate

Ucraina a lansat peste noapte cel mai mare atac cu rachete și drone asupra unor obiective militare din Rusia.  

Pe de altă parte, ministrul rus de externe spune că Moscova este dispusă să negocieze "garanţii de securitate" pentru Ucraina, ca parte a unui acord de pace. Însă, doar pentru acele regiuni care nu au fost cucerite de armata Kremlinului.

Kievul a lansat în Rusia sute de drone, dar și rachete cu rază lungă de acțiune de producție americană. Au lovit depozite de muniții și de combustibil, uzine în care se produc arme și rafinării din șapte regiuni. Potrivit unor surse ucrainene, a fost atacată și baza aeriană din Engels, unde rușii țin bombe ghidate și rachete.

Atât Kievul, cât și Moscova și-au intensificat loviturile în ultimele luni și doresc să își întărească pozițiile înainte ca Trump să se întoarca la Casa Albă. De altfel, schimbarea de administrație din Statele Unite a tot revenit în discuție la conferința de presă anuală a ministrului rus de externe.

Serghei Lavrov, ministrul rus de externe: „Atunci când președintele Donald Trump își va prelua oficial mandatul și va prezenta propunerea finală cu privire la Ucraina, noi, desigur, o vom studia. Așteptăm inițiative concrete”.

Citește și
Maimuțica Punch, care a cucerit internetul, are acum un prieten foarte bun la ZOO. VIDEO
Maimuțica Punch, care a cucerit internetul, are acum un prieten foarte bun la ZOO. VIDEO

Deocamdată însă, nu se fac pregătiri pentru o întrevedere Trump-Putin, a anunțat același Lavrov.

Serghei Lavrov, ministrul rus de externe: „Președintele Vladimir Putin a declarat de multe ori că e pregătit să se vadă (cu Donald Trump), dar încă nu am primit vreo propunere în acest sens”.

Oficialul rus a evocat inclusiv acordarea de garanții de securitate pentru Ucraina, ca parte a unui acord pentru încheierea conflictului.

NATO ia măsuri împotriva atacurilor hibride ale Rusiei

Serghei Lavrov, ministrul rus de externe: „Amenințările la adresa flancului nostru vestic trebuie eliminate, fiind una dintre principalele cauze (ale războiului). Probabil pot fi eliminate doar în contextul unui acord mai amplu. Suntem gata să discutăm despre acordarea de garanții de securitate pentru această țară care acum este numită Ucraina sau pentru părți ale acestei țări care încă nu pot decide pentru ele însele”.

Pe de altă parte, NATO transmite că ia măsuri pentru a contracara atacurile hibride ale Rusiei. O nouă misiune a fost creată pentru protejarea cablurilor de comunicații din Marea Baltică, care au fost deteriorate în circumstanțe suspecte.

Mark Rutte, secretarul general al NATO: „Războiul hibrid înseamnă acțiuni de sabotaj, înseamnă atacuri cibernetice, înseamnă câteodată chiar tentative de asasinare. Și, în cazul acesta, înseamnă acțiuni care ne lovesc infrastructura critică pe care alianța nu le va accepta și pe care le va contracara. Iar adversarii noștri trebuie să primească acest mesaj”.

Șeful NATO insistă și asupra importanței creșterii cheltuielilor pentru apărare din partea țărilor europene membre ale alianței.

Mark Rutte: ”2% (din PIB), tot ce văd în acest moment, nu este nici pe departe suficient. Dacă nu facem asta, poate suntem în siguranță acum, dar nu și peste patru sau cinci ani. Așa că, dacă nu faceți acest lucru, pregătiți-vă să luați cursuri de limbă rusă sau să mergeți în Noua Zeelandă”.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Gică Hagi, înconjurat de polițiști înainte de Turcia - România!
VIDEO Gică Hagi, înconjurat de polițiști înainte de Turcia - România!
Citește și...
Maimuțica Punch, care a cucerit internetul, are acum un prieten foarte bun la ZOO. VIDEO
Maimuțica Punch, care a cucerit internetul, are acum un prieten foarte bun la ZOO. VIDEO

Maimuțica Punch celebră în toată lumea pentru că își căra peste tot jucăria de pluș după ce mama a abandonat-o a ajuns iarăși în atenția tuturor. 

Mark Rutte: Washingtonul nu a anunțat aliaţii NATO că urma să atace Iranul de teama unor scurgeri de informaţii
Mark Rutte: Washingtonul nu a anunțat aliaţii NATO că urma să atace Iranul de teama unor scurgeri de informaţii

Secretarul general NATO, Mark Rutte, a declarat că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații despre atacul asupra Iranului, dorind să păstreze secretă campania și temându-se de scurgeri de informații.

Kaja Kallas: Rusia oferă informaţii Iranului pentru a ucide americani. SUA trebuie să pună presiune pe Moscova pentru pace
Kaja Kallas: Rusia oferă informaţii Iranului pentru a ucide americani. SUA trebuie să pună presiune pe Moscova pentru pace

Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, acuză Rusia că oferă Iranului informaţii folosite pentru a ucide americani în Orientul Mijlociu şi cere Washingtonului să crească presiunea asupra Moscovei, potrivit BFMTV.

Recomandări
LIVE TEXT. Turcia-România 0-0: Tricolorii luptă la Istanbul pentru finala barajului mondial
LIVE TEXT. Turcia-România 0-0: Tricolorii luptă la Istanbul pentru finala barajului mondial

Naționala României a început duelul decisiv cu Turcia, la Istanbul, în semifinala play-off-ului pentru Cupa Mondială 2026.

Nicuşor Dan: În secunda în care vine motivarea Curţii Constituţionale, promulgăm legea bugetului
Nicuşor Dan: În secunda în care vine motivarea Curţii Constituţionale, promulgăm legea bugetului

Președintele Nicușor Dan a declarat joi seară că, imediat ce va primi motivarea Curții Constituționale privind respingerea contestațiilor AUR legate de legile bugetului, va promulga legea bugetului de stat.

HARTA scumpirilor la benzină și motorină în UE de la începutul războiului din Iran. Locul neașteptat al României în clasament
HARTA scumpirilor la benzină și motorină în UE de la începutul războiului din Iran. Locul neașteptat al României în clasament

Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu a declanșat a treia mare criză energetică a deceniului, după pandemia din 2020 și războiul din Ucraina, iar efectele se resimt deja în Europa prin scumpiri accelerate la petrol, gaze și carburanți.