Rusia susține că are dovezi că Ucraina ar fi doborât avionul MH17 în 2014

61728184

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Rusia, Igor Konaşenkov, a declarat luni că ţara sa are dovezi potrivit cărora Ucraina este răspunzătoare pentru doborârea în spaţiul aerian al acestei ţări a zborului MH17, în 2014.

În această tragedie au murit toți cei 298 de oameni aflați la bord, transmite EFE, potrivit Agerpres.

''Avem înregistrări ale convorbirilor telefonice între militari ucraineni făcute în 2016 şi analiza acestora confirmă concluziile cu privire la implicarea directă a părţii ucrainene în doborârea Boeing-ului malaezian'', a declarat Konaşenkov într-o conferinţă de presă.

Oficialitatea rusă a adăugat că autorităţile de la Kiev nu sunt răspunzătoare numai de tragedia în care a fost implicat avionul companiei malaeziene, ci şi de ''manipularea anchetei internaţionale''.

Avionul companiei Malaysia Airlines care făcea legătura între Amsterdam şi Kuala Lumpur a fost doborât deasupra estului separatist prorus al Ucrainei la 17 iulie 2014, toate cele 298 de persoane aflate la bord, majoritatea olandezi, pierzându-şi viaţa.

Moscova a negat în repetate rânduri orice implicare în această tragedie, acuzând forţele ucrainene.

În luna mai a acestui an, Olanda și Australia au acuzat în mod formal Rusia că este responsabilă pentru doborârea avionului de pasageri MH17, aparținând companiei Malaysia Airlines, în 2014.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
Citește și...
61986403
Metroul din Madrid, evacuat, după ce laptopul unei femei a luat foc în geantă. Măsurile luate

Autorităţile spaniole au evacuat luni dimineaţă o garnitură de metrou care circula pe linia 9 a Metroului din Madrid, după ce laptopul unei femei a luat foc în geantă, în apropierea staţiei Principe de Vergara, relatează ABC.

61986841
Trei persoane au murit de cancer în urma unor transplanturi de organe de la același donator

Trei persoane au murit după ce au dezvoltat cancer în urma unor transplaturi de organe de la același donator, un caz descris drept ”extraordinar” de experți, relatează Daily Mail.

61986398
Banda de spărgători români ”Gaură în acoperiș”, arestată în Irlanda. Cum acționau

O bandă formată din patru români, acuzată de zeci de spargeri în decurs de un an, în Irlanda, a fost arestată. Anchetatorii spun că hoții erau ”profesioniști”, foarte bine organizați.

Recomandări
Pensionari
Ministrul Muncii anunță indexarea pensiilor. „După doi ani, pensionarii nu mai pot suporta”

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunţă că pregăteşte indexarea pensiilor „conform legii” şi va înainta Ministerului de Finanţe şi premierului propunerea de a respecta legea, pentru că, după doi ani, pensionarii nu mai pot suporta. 

Screenshot 2026 10 24 200237
Franța a trimis unul dintre cele mai puternice avioane din lume să survoleze apele României. Capabil să vâneze submarine nucleare

Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operaţiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP.

Vlcsnap 2026 10 24 17h27m03s506
„Satul, o nouă viață”, duminică, la „România, te iubesc!”. Poveștile românilor care au renunțat la oraș pentru liniștea de la țară

În fiecare an, zeci de mii de români dau zgomotul orașului pe liniștea satului. Își fac buletin în mediul rural și readuc la viață case vechi și tradiții.