Rusia spune că vede o „mică fereastră de oportunitate” pentru a ajunge la un acord cu SUA

62247623
Getty

Ministrul adjunct de externe rus, Serghei Riabkov, a declarat miercuri că Moscova vede "o mică fereastră de oportunitate" pentru a ajunge la un acord cu SUA acum că a venit la putere un nou preşedinte.

"Comparativ cu incapacitatea sub toate aspectele a precedentului locatar de la Casa Albă (Joe Biden), astăzi există, chiar dacă nu este mare, o fereastră de oportunitate", a afirmat Riabkov, într-un discurs susţinut la un eveniment desfăşurat la Institutul pentru SUA-Canada al Academiei Ruse de Ştiinţă, potrivit Interfax.

În acelaşi timp, el a admis că Moscova nu este încă măsură să dea o apreciere referitor la "capacitatea de a ajunge la acorduri" a noii administraţii americane.

"Este deci important să înţelegem cu ce şi cu cine vom avea de-a face, cum să construim cel mai bine relaţiile cu Washingtonul, cum să maximizăm oportunităţile şi să minimizăm riscurile", a spus înaltul oficial diplomatic rus, pronosticând că în SUA vor apărea noi tensiuni, diviziuni "şi chiar ciocniri" care ar putea influenţa politica externă a Statelor Unite.

Ruabkov a afirmat că inaugurarea lui Trump deschide o eră a "geopoliticii forţei fără ambalaje umanitare şi de gen" şi a prezis că relaţiile SUA-Rusia vor fi caracterizate de o serie de schimbări şi provocări.

În opinia sa, cel de-al 47-lea preşedinte american este inspirat de "mesianismul istoric" şi a amintit că Trump a declarat la inaugurarea sa că "Dumnezeu l-a salvat pentru a reda măreţia ţării sale".

Trump, care a promis în campanie că va pune capăt războiului în "24 de ore", iar acum cere 100 de zile pentru a ajunge la pace, a ameninţat cu o zi în urmă că va impune sancţiuni suplimentare Rusiei dacă preşedintele rus Vladimir Putin refuză să negocieze o încetare a focului cu Ucraina.

Totuşi, el nu a oferit detalii cu privire la aceste sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei, care face deja obiectul mai multor runde de sancţiuni occidentale semnificative în urma invaziei pe scară largă declanşate în Ucraina la 24 februarie 2022.

Totodată, Donald Trump a spus că îşi reconsideră livrările de arme în Ucraina şi că intenţionează să discute "foarte curând" cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu Putin.

De cealaltă parte, Kremlinul a declarat marţi că aşteaptă "propuneri concrete" din partea noii administraţii americane şi că este pregătit pentru un "dialog serios" cu Washingtonul.

"În ceea ce ne priveşte, am subliniat disponibilitatea şi deschiderea noastră pentru un dialog cu noua administraţie americană cu privire la conflictul ucrainean, dacă de la Washington vor veni semnale corespunzătoare", a afirmat Iuri Uşakov, consilierul pe probleme externe al Kremlinului.

Putin l-a felicitat luni pe Trump cu ocazia învestirii sale ca al 47-lea preşedinte al SUA, exprimându-şi totodată disponibilitatea de a relua "contactele directe" cu Casa Albă.

"Am auzit declaraţiile sale (ale lui Trump) cu privire la necesitatea de a face tot posibilul pentru a evita un al Treilea Război Mondial. Bineînţeles, salutăm acest spirit şi îl felicităm pe preşedintele ales al SUA pentru învestirea sa", a spus el.

În plus, Putin a subliniat că obiectivul soluţionării conflictului în Ucraina "nu trebuie să fie un armistiţiu scurt, nu o pauză pentru regrupare sau reînarmare în vederea continuării conflictului, ci o pace durabilă pe baza respectării intereselor legitime ale tuturor oamenilor, ale tuturor popoarelor care trăiesc în această regiune".

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62502012
Prim-ministrul polonez, Donald Tusk: Dacă Europa vrea să supravieţuiască, trebuie să se înarmeze

Dacă Europa vrea să supravieţuiască, trebuie să se înarmeze, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, prim-ministrul polonez Donald Tusk, pledând ca apelul la cheltuirea a 5% din PIB pentru apărare. 

62513994
VIDEO. Palestinienii din Gaza s-au întors acasă după 15 luni de război. Când au văzut cum arată casele au început să plângă

Palestinienii din Gaza se confruntă cu un peisaj apocaliptic după ce s-au întors acasă, datorită acordului de pace, care a pus capăt unui conflict de peste 15 luni de lupte între Israel și Hamas.

62513979
Un român ar fi făcut ravagii în Brazilia. A împușcat mortal un bărbat și a incendiat casa fostei iubite

Un bărbat în vârstă de 20 de ani, de naționalitate română, este căutat de poliția din Brazilia după ce a pătruns în casa familiei fostei sale iubite și a împușcat un bărbat de 28 de ani care lucra în locuință.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Shutterstock oameni pe stradaa
De ce a ajuns euro la un nivel record față de leu. BNR: „Cursul de astăzi este expresia multiplelor crize prin care trecem”

Euro doboară un record după altul, iar vineri a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie față de leu. Banca Națională a afișat un curs de 5 lei și 34 de bani, după ce joi moneda europeană a trecut de acest prag pe piața interbancară.

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.