Ordinul lui Putin vine în contextul în care atât Moscova, cât şi Kievul suferă pierderi tot mai mari în războiul din Ucraina care durează de mai bine de patru ani şi jumătate, potrivit Agerpres.
Decretul nu oferă niciun motiv pentru această mărire şi nu precizează cum vor fi ocupate aceste noi posturi.
"Efectivul autorizat de personal al forţelor armate ruse este stabilit la 2.441.630 de unităţi, dintre care 1.550.500 de militari", indică decretul.
Preşedintele Putin a mai semnat documente de majorare a efectivelor armatei în lunile martie, iunie şi iulie ale acestui an. Creşterea cumulată din martie până în prezent se ridică la 47.860 de soldaţi.
Avansul rusesc pe câmpul de luptă a încetinit în acest an, utilizarea pe scară largă a dronelor pe front făcând aproape imposibile mişcările rapide şi masive de trupe.
Ucraina a acuzat în repetate rânduri Rusia că pregăteşte o nouă mobilizare militară, lucru pe care Vladimir Putin l-a calificat drept "dezinformare" ucraineană.
Vladimir Putin a ordonat ultima dată mobilizarea rezerviştilor în anul 2022, după o serie de eşecuri militare ruseşti pe câmpul de luptă din Ucraina.