Rusia avertizează că activitatea în creştere a NATO în Arctica ar putea duce la "incidente neintenţionate"

62238150
Getty

Rusia a avertizat duminică împotriva activităţii în creştere a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în Arctica şi a atenţionat asupra producerii de "incidente neintenţionate" în regiune, informează TASS şi Reuters, scrie Agerpres. 

"Recenta amplificare a activităţii NATO în Arctica constituie un motiv de îngrijorare. Un alt exerciţiu militar la scară largă al alianţei a avut loc recent în Norvegia. În opinia noastră, aceasta nu contribuie la securitatea regiunii", a declarat ambasadorul rus pentru misiuni speciale al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Nikolai Korciunov, reprezentantul Rusiei în Consiliul Arctic.

Potrivit lui Korciunov, o astfel de activitate sporeşte riscul de "incidente neintenţionate", care, alături de riscurile la adresa securităţii, ar putea aduce de asemenea prejudicii grave ecosistemului zonei arctice.

Korciunov nu a precizat la ce tip de incident se referă.

În martie, Finlanda şi Suedia, care iau amândouă în calcul posibilitatea de a adera la NATO, au participat în Norvegia la amplul exerciţiu militar al acestei organizaţii militare conduse de SUA, Cold Response 2022, alături de 25 de ţări membre ale organizaţiei. Programat cu multă vreme în urmă, exerciţiul a vizat testarea capacităţii aliaţilor de a se apăra în caz de agresiune, în condiţii de frig accentuat şi într-un mediu dificil, o capacitate a cărei relevanţă a fost evidenţiată de ofensiva militară rusă împotriva Ucrainei.

Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse şi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a avertizat săptămâna aceasta NATO că, dacă Suedia şi Finlanda vor adera la organizaţia militară, Rusia va trebui să-şi consolideze apărarea în regiune, inclusiv prin desfăşurarea de arme nucleare în regiunea baltică. Medvedev s-a referit în mod explicit la ameninţarea nucleară, afirmând că ar putea să nu mai fie vorba de o regiune baltică "liberă de nuclear", regiune unde se află exclava rusă Kaliningrad, situată între Polonia şi Lituania.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Trei americani au fost filmați în timp ce cărau un cadavru. Poliția cere ajutor pentru identificarea lor

Trei bărbați din Florida sunt căutați de polițiștii din comitatul Polk, Florida, după ce ar fi împușcat bărbat.

Volodimir Zelenski: Situația de la Mariupol este inumană. Rusia continuă să distrugă în mod deliberat oraşele

Președintele ucrainean a susținut un nou discurs, sâmbătă, în care a transmis lumii întregi că situația de la Mariupol este una „inumană”.

Bulgaria a interzis navelor sub pavilion rusesc să intre în porturile sale de la Marea Neagră

Bulgaria a interzis navelor sub pavilion rusesc să intre în porturile sale de la Marea Neagră ca parte a sancţiunilor extinse ale UE, a anunţat duminică administraţia maritimă a ţării pe site-ul său, scrie The Guardian.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.