Românce reținute pentru furturi din buzunare, în Austria. ”Cu zâmbetul pe buze” - metoda lor

61921448
gailtal-journal.at

Două românce, hoațe de buzunare în Austria, au furat de la o bătrână de 76 de ani, din Villach, un lanț din aur în valoare de câteva sute de euro.

Bătrâna a fost luată prin surprindere de cele două, care s-au apropiat zâmbind spre ea și au îmbrățișat-o, moment în care a subtilizat bijuteria, relatează gailtal-journal.at.

Bătrâna le-a recunoscut la poliție a doua zi, după ce femeile comiseseră un alt furt în Gailtal. Au cerut într-o parcare unei persoane de 78 de ani 10 euro, dar în timp ce primeau banii, au mai furat 150 de euro din poșetă. Au dispărut apoi din zonă cu o mașină.

Româncele au intrat în casa unei pensionare de 83 de ani, după ce au sunat la ușa ei și au cerut un pahar de apă. Odată intrate în apartament, una dintre ele a ținut-o de vorbă, în timp ce cealaltă i-a căutat prin casă, dar nu au găsit nimic de valoare și nici bani.

Anchetatorii austrieci au stabilit că în primăvară, româncele de 25 și 30 de ani au intrat în casa unei femei de 90 de ani tot în scop de jaf. Aceasta a fost atât de speriată încât le-a oferit singură bani numai să plece din asa ei.

Pe 3 noiembrie 2017, cele două au comis un alt furt într-o parcare din Gmünd, victimă fiind o femeie de 73 de ani. Româncele i-au cerut să facă o donație, moment în care i-au furat portofelul cu câteva sute de euro din poșetă. Când și-a dat seama că nu mai are banii, bătrâna a plecat în urmărirea femeilor care au dispărut pe străzile din centrul localității.

S-a dus apoi la poliție și a depus o plângere și le-a recunoscut pe cele două după ce polițiștii i-au arătat câteva fotografii.

Cele două românce au mai fost văzute pe camere de supraveghere în compania a doi bărbați, ulterior investigația a arătat că sunt și ei români, suspecți de furturi similare.

Femeile au fost reținute, dar apoi eliberate prin decizia procurorilor din Klegenfurt. Ele vor fi cercetate în stare de libertate pentru furt.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61897929
400 de cadavre descoperite în gropi comune într-un fost bastion jihadist, în Irak

Mai multe gropi comune, cu ”nu mai puțin de 400 de cadavre”, au fost descoperite în apropiere de localitatea irakiană Hawija, un bastion jihadist recucerit din mâinile grupării Statul Islamic la începutul lui octombrie, a anunțat guvernatorul provinciei. 

61921435
Transsexual român găsit mort, cu un cuțit înfipt în piept, într-un parc din Roma

Un transsexual român de 27 de ani a fost găsit mort, cu un cuțit înfipt în piept, într-un parc din capitala italiană, poliția suspectând o crimă.

61919470
Trump: De ce Kim Jong-un m-ar insulta numindu-mă bătrân, eu nu l-aş numi niciodată scund şi gras

Preşedintele SUA Donald Trump se întreabă duminică, într-o postare pe Twitter, de ce liderul nord-coreean Kim Jong-un l-ar insulta numindu-l "bătrân", în condiţiile în care el nu l-ar numi niciodată "scund şi gras"

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.