Franţa convoacă pentru miercuri o a doua reuniune pe tema Ucrainei cu aliaţi europeni. România, invitată de această dată

×
Publicitate

Franța vrea să găzduiască miercuri o a doua reuniune pentru a discuta despre Ucraina și securitatea europeană și invitat de această dată țările europene care nu au fost prezente la începutul săptămânii, dar și pe aliatul NATO Canada.

Franţa intenţionează să găzduiască miercuri o a doua reuniune pentru a discuta despre Ucraina şi securitatea europeană, dar de data aceasta a invitat ţări europene care nu au fost prezente la începutul acestei săptămâni, între care şi România, precum şi cu aliatul din NATO Canada, au declarat marţi surse diplomatice citate de Reuters.

Două surse diplomatice au declarat că ţările invitate sunt Norvegia, Canada, cele trei state baltice (Lituania, Estonia şi Letonia), Republica Cehă, Grecia, Finlanda, România, Suedia şi Belgia.

Unele ţări ar putea participa prin videoconferinţă, au declarat doi dintre diplomaţi.

Palatul Elysee nu a răspuns imediat la solicitarea de comentarii din partea Reuters, potrivit News.ro.

Bolojan va merge la Paris

Preşedintele interimar Ilie Bolojan merge miercuri, la Paris, la o nouă întâlnire pe tema războiului din Ucraina, România fiind invitată de partea franceză, potrivit unor surse oficiale. MAE a confirmat într-o precizare către presă că urmează noi reuniuni la care România va participa.

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, urmează să participe la o nouă rundă de discuţii a liderilor europeni, pe tema situaţiei războiului din Ucraina.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat că Reuniunea de la Paris din data de 17 februarie a fost iniţiată de Preşedintele Franţei Emmanuel Macron, într-un format cunoscut ca Weimar Plus, care i-a inclus pe Preşedintele Consiliului European, Preşedinta Comisiei Europene, Secretarul General al NATO şi un număr de şefi de stat şi de guvern ai ţărilor din Europa care sunt sprijinitori majori ai Ucrainei.

”România, în calitatea sa dublă - vecinul european cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina şi ţară care a oferit constant şi de la început un sprijin multidimensional, umanitar, economic şi militar ţării vecine, are un interes direct în continuarea susţinerii colective europene şi euro-atlantice pentru Ucraina, că răspuns la războiul brutal şi ilegal de agesiune din partea Federaţiei Ruse. Acest lucru a fost transmis clar participanţilor, în primul rând Preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, prin demersuri diplomatice”, arată MAE.

„Securitatea Europei se află la un moment de cotitură”

Luni, președintele francez Emmanuel Macron i-a invitat la Palatul Elysee pe liderii celor mai importante state europene. Tema consultărilor este formularea unei poziții comune față de deschiderea negocierilor de pace cu Rusia, inițiată de americani. La Palatul Elysee au ajuns șefii guvernelor din Germania, Marea Britanie, Italia, Polonia, Spania, Țările de Jos și Danemarca, precum și președintele Consiliului European, portughezul Antonio Costa, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a participat la acest summit, a scris într-o postare pe rețeaua X, că „securitatea Europei se află la un moment de cotitură. Da, este vorba despre Ucraina, dar ne privește și pe noi. Avem nevoie de o stare de spirit de urgență. Avem nevoie de un salt în apărarea noastră și avem nevoie de ambele acum”.

De altfel, Ursula von der Leyen a cerut activarea clauzei de urgență, un mecanism care le-ar permite statelor să crească rapid cheltuielile pentru apărare, fără să riște sancțiuni pentru depășirea deficitului bugetar. Noi vă vom ține la curent cu ceea ce se întâmplă la Paris. E și oficialii au spus că nu vor face declarații după acest summit.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Orizont sumbru pentru Kiev, după discuțiile de la Riad. Solicitările nenegociabile ale rușilor pentru pacea din Ucraina

Discuțiile ruso-americane de la Riad, derulate în absența ucrainenilor, ori a europenilor, par să contureze un orizont sumbru pentru Kiev. Primele declarații ale americanilor sunt mai degrabă reținute, prin comparație cu așteptările președintelui Trump.

România, în atenția lui Elon Musk. Miliardarul a preluat un mesaj ciudat al lui Călin Georgescu împotriva „rețelei Soroș”

Miliardarul Elon Musk a menționat din nou România pe rețeaua X, pe care o deține. Acesta spune că „România are dreptul la propria suveranitate”, și re-distribuie un mesaj al lui Călin Georgescu.

Moscova cere NATO să renunţe la promisiunea făcută în 2008 la summitul de la Bucureşti: „Ar fi cea mai bună garanție”

Rusia vrea ca NATO să renunțe la promisiunea din 2008 de a acorda Ucrainei într-o zi calitatea de membru al alianței militare, iar ca Ucraina să fie de acord cu neutralitatea, a precizat marți Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse.

Recomandări
Administrația Prezidențială dezminte că România ar trimite militari să lupte în Ucraina: „Este o manipulare alarmistă”

Administrația Prezidențială avertizează că în mediul online se propagă o informație falsă potrivit căreia România ar urma să trimită militari în Ucraina și denunță o „manipulare alarmistă”.

„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Scandalul Mykonos. Mihai Daraban nu are timp să răspundă, iar judecătorul CCR Cristian Deliorga și-a închis telefonul

Zborul mai multor demnitari cu un avion privat spre Mykonos ar putea fi anchetat de Direcția Națională Anticorupție (DNA).