Reuniune de criză la Casa Albă. Washingtonul se pregătește pentru o confruntare militară între Iran și Israel

62472674
Getty

Preşedintele american Joe Biden îşi reuneşte luni echipa de securitate naţională, în contextul riscului de confruntare militară între Iran şi Israel după asasinarea la Teheran a liderului politic al grupării palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, relatează AFP.

Şedinţa va avea loc în faimoasa cameră de criză "Situation Room" a Casei Albe începând cu ora 18:15 GMT, pentru "a face o evaluare a ultimelor evoluţii din Orientul Mijlociu", a anunţat preşedinţia SUA.

Preşedintele american a avut o discuţie şi cu regele Abdullah al Iordaniei, în cadrul eforturilor diplomatice de prevenire a unui război deschis între Israel, de o parte, şi Iranul împreună cu grupările sale aliate, de cealaltă parte. Ministrul iordanian de externe Aiman al-Safadi a efectuat o vizită la Teheran şi, potrivit unor relatări pe social media neconfirmate, ar fi transmis Iranului mesaje din partea SUA şi a statelor arabe, relatează agenţia DPA.

În aceste mesaje, conform aceloraşi relatări, SUA ar fi promis Iranului că dacă se abţine de la un răspuns militar contra Israelului ar urma să reia negocierile asupra dosarului nuclear iranian, care în cazul unui acord ar conduce la ridicarea sancţiunilor impuse Iranului, iar ţări arabe precum Egipt sau Iordania ar fi promis normalizarea relaţiilor cu Teheranul. În acest timp, şi Moscova a intervenit prin trimiterea la Teheran a secretarului Consiliului de Securitate al Rusiei, fostul ministru al apărării Serghei Şoigu.

Totuşi, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe iranian a declarat că Teheranul, deşi nu doreşte o escaladare în regiune, nu va face compromisuri şi va pedepsi asasinarea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, pe care Israelul nu a revendicat-o, dar nici nu a negat-o. Haniyeh a fost ucis miercuri într-o reşedinţă din Teheran, potrivit autorităţilor iraniene atacul fiind executat cu un proiectil cu rază scurtă de acţiune.

Gruparea şiită libaneză Hezbollah, aliată a Iranului, a jurat la rândul ei răzbunare după ce comandantul său şef Fuad Shukr a fost ucis săptămâna trecută într-un bombardament într-o suburbie a capitalei libaneze Beirut, atac de data aceasta recunoscut de Israel. Şi rebelii houthi din Yemen au promis represalii în urma asasinării lui Haniyeh şi bombardamentului israelian din urmă cu două săptămâni asupra portului yemenit Hodeida.

Potrivit website-ului american Axios, secretarul de stat american Antony Blinken le-a spus duminică omologilor săi din G7 că un atac al Iranului şi al Hezbollah-ului împotriva Israelului ar putea surveni în următoarele 24-48 de ore, aşadar chiar încă de luni.

Statele Unite au anunţat vineri trimiterea de nave de război şi de avioane de luptă suplimentare în zonă pentru a-şi proteja propriile trupe şi aliatul israelian.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62472673
Jerusalem Post: Iranul a informat Israelul, prin intermediul ministrului de Externe al Ungariei, că a decis să riposteze

Iranul a decis să atace Israelul, a declarat ministrul israelian de Externe, în contextul unui efort diplomatic intens pentru a evita orice altă acţiune militară care ar putea declanşa un război direct între Republica Islamică şi statul israelian.

62472667
Ce ținte ar viza riposta Iranului asupra Israelului. Netanyahu amenință: „Oricine ne ucide cetățenii va plăti un preț uriaș”

Responsabilii de la Ierusalim se pregătesc pentru represalii iraniene mai agresive decât atacul din aprilie. Atunci, cele 300 de rachete și drone lansate asupra Israelului au fost interceptate fără probleme.

62472643
Protestele violente anti-imigranți au cuprins aproape toată Anglia. Premierul susține că sunt huliganisme de extremă-dreapta

Cel puțin 400 de persoane au fost reținute după patru zile de proteste anti-imigrație, în mai multe orașe din Marea Britanie.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.