Republica Moldova instituie stare de urgenţă în sănătate publică până la 15 ianuarie 2021

62161004
Getty

Comisia naţională extraordinară de sănătate publică (CNESP) din Republica Moldova a decis vineri, instituirea stării de urgenţă în sănătate publică la nivel naţional în perioada 30 noiembrie 2020 - 15 ianuarie 2021.

"Am ajuns la un număr mare de cazuri zilnice şi această evoluţie este îngrijorătoare. Din păcate, în lume, în regiune, dar şi la noi continuă răspândirea acestei epidemii. De aceea, ne propunem să venim cu un set de măsuri restrictive, coordonate cu specialiştii din domeniu, care vor contribui la stăvilirea răspândirii pandemiei", a explicat premierul moldovean, potrivit Agerpres.

Restricțiile impuse de autorități

 

În scopul prevenirii răspândirii infecţiei COVID-19, CNESP a decis interzicerea activităţii cluburilor de noapte (discoteci, karaoke, disco-baruri), începând cu data de 28 noiembrie. Totodată, din 30 noiembrie, restaurantele, barurile şi cafenelele vor putea funcţiona până la orele 22.00. Unităţilor de alimentaţie publică le va fi interzisă activitatea în intervalul 22:00-07:00. 

În perioada stării de urgenţă în sănătate publică va fi interzisă organizarea şi desfăşurarea conferinţelor ştiinţifice, competiţiilor sportive, olimpiadelor cu prezenţă fizica a persoanelor. De asemenea, nu se va permite prezenţa spectatorilor în incinta teatrelor, cinematografelor, sălilor de concerte sau caselor de cultură.

În acelaşi timp, instituţiile publice şi cele private vor stabili un regim special de muncă, cu deplasarea la serviciu doar a personalului strict necesar pentru a asigura funcţionarea întreprinderilor. Restul personalului va trece în regim de telemuncă.

Activitatea transportului public va fi ajustată după necesitate la orele de vârf. Atât conducătorii auto, cât şi pasagerii vor fi obligaţi să poarte măşti de protecţie pe parcursul călătoriei.

Sunt permise reuniunile sub 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de protecţie, fiind obligatorie întocmirea listelor de evidenţă epidemiologică în cazul fiecărui astfel de eveniment.

Situația cazurilor de COVID-19 din Moldova

 

În Republica Moldova s-au înregistrat vineri 1.691 cazuri noi de infecţii, ceea ce reprezintă un număr record de contaminări zilnice. Bilanţul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 a ajuns la 102.894 de cazuri în Republica Moldova, a indicat ministrul sănătăţii Viorica Dumbrăveanu.

Potrivit ministrului, 3.499 de persoane sunt spitalizate, dintre care 253 la terapie intensivă, iar 52 dintre acestea sunt conectate la ventilatoare. Spitalele sunt ocupate în proporţie de 90% în municipiul Chişinău, iar în raioane în proporţie de 85%.

În decurs de o săptămână urmează să fie pus în funcţiune încă un spital în municipiul Chişinău cu o capacitate de 260 de locuri pentru pacienţii cu COVID-19.

Republica Moldova a achiziţionat deja un lot de 100.000 de vaccinuri antigripale. În ceea ce priveşte vaccinul anti-COVID-19, autorităţile de la Chişinău poartă discuţii cu OMS şi Alianţa globală pentru vaccinuri şi imunizări pentru a putea achiziţiona un astfel de vaccin pentru 20% din populaţia republicii. Totodată, Banca Mondială s-a arătat dispusă să finanţeze statele în scopul asigurării cu vaccinuri împotriva COVID-19, dând speranţe Chişinăului în acest sens.

Premierul Ion Chicu a menţionat că s-a adresat omologilor săi din Letonia şi Lituania cu rugămintea să trimită Republicii Moldova o parte din cotele de vaccinuri pe care le vor primi în cadrul UE.

"De asemenea, voi discuta şi cu omologul meu din Ungaria, cu colegii din România şi Federaţia Rusă ca aceste vaccinuri să fie livrate şi Republicii Moldova pe măsura trecerii tuturor testărilor şi aprobărilor", a spus şeful executivului moldovean, citat de Deschide.md.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
„Părintele bombei atomice iraniene” a fost asasinat lângă Teheran

Un cercetător în domeniul nuclear, supranumit „părintele bombei atomice iraniene”, a fost asasinat lângă Teheran, vineri, conform ministrului iranian al Apărării, citat de BBC.

Descoperire rară în Thailanda. Datează de peste 3.000 de ani. GALERIE FOTO

Un schelet de balenă cu o vechime estimată între 3.000 şi 5.000 de ani, conservat aproape în întregime, a fost descoperit în Thailanda, relatează vineri BBC.

Aleksandr Lukaşenko a declarat că va renunţa la postul de preşedinte când noua Constituţie va fi adoptată

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat vineri că va renunţa la postul său după ce noua Constituţie va fi adoptată, relatează agenţia de ştiri Belta, potrivit Reuters

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.