Regele Charles îşi încheie primul turneu regal înaintea funeraliilor reginei Elisabeta a II-a

62287010
Getty

Regele Charles al III-lea îşi încheie, vineri, în Ţara Galilor, turneul în Regatul Unit, cu trei zile înaintea funeraliilor mamei sale, regina Elisabeta a II-a.

 

Fosta suverană va fi înmormântată luni, în abaţia Westminster din Londra. Va urma un eveniment restrâns de familie la capela Saint George a castelului Windsor.

Ceremoniile oficiale au început în 8 septembrie, la castelul Balmoral din Scoţia, unde Elisabeta a II-a a decedat la vârsta de 96 de ani.

Charles al III-lea s-a retras, joi, la reşedinţa sa rurală Highgrove, însă continuă să lucreze.

Regele Charles întâmpină probleme încă de la începutul domniei

Vineri, Charles și Camilla urmau să meargă la Cardiff pentru a participa la o slujbă religioasă şi la o recepţie cu politicienii locali.

În faţa castelului din Cardiff este anunţată o manifestaţie antimonarhică. De asemenea, se pare că 25.000 de galezi au semnat o petiţie prin care se cele ca prințul William să nu primească titlul de prinţ de Wales (Ţara Galilor).

Regele a trecut deja prin toate parlamentele ţărilor care formează Regatul Unit, respectiv Anglia, Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor.

AFP notează că regele Charles al III-lea se confruntă cu probleme considerabile încă de la începutul domniei.

În Scoţia există o puternică mişcare de independenţă, iar în Irlanda de Nord persistă tensiunile dintre comunitatea protestantă unionistă, pro-britanică, şi republicanii irlandezi catolici.

Charles al III-lea a făcut cu demnitate primii paşi ca suveran. Cu toate acestea, în ultimele zile, regele a fost surprins de mai multe ori în timp ce părea nervos și iritat de situațiile în care se afla.

Conform AFP și Agerpres, unii consideră că, la 73 de ani, Charles are doar un rol de tranziţie către domnia fiului său, William. Regele este văzut însă şi ca un promotor al modernizării, dornic să reducă anvergura monarhiei. El va trebui să gestioneze pe viitor şi crizele din familia regală.

Funeraliile reginei Elisabeta a II-a

Zeci de mii de oameni vin să îşi prezinte ultimele omagii la Londra.

Luni dimineaţa, Elisabeta a II-a va fi condusă pe ultimul drum, către Westminster, unde vor avea loc funeraliile de stat, primele de la moartea lui Winston Churchill, premierul decedat în 1965.

Vor participa circa 2000 de invitaţi, şefi de stat şi de guvern, nobili din întreaga lume. Regina va fi înhumată în capela Saint George, lângă tatăl ei, regele George al VI-lea, şi soţul ei, prinţul Philip, decedat anul trecut.

În capitala britanică sunt aşteptaţi milioane de oameni. Funeraliile secolului au fost pregătite în detaliu timp de 20 de ani, dar efortul logistic şi de securitate este imens.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62287673
Poliţia din Grecia a descoperit o plantaţie de canabis pe Muntele Olimp

Poliţia greacă a descoperit o plantaţie de canabis pe Muntele Olimp cu peste 4.000 de plante individuale şi a arestat două persoane în legătură cu acest caz.

62287680
Olaf Scholz: Germania trebuie să devină forţa armată cea mai bine echipată din Europa

Germania trebuie să devină „forţa armată cea mai bine echipată din Europa”, a susţinut vineri cancelarul german Olaf Scholz, după ani de analize „eronate” conform cărora ţara sa ar fi „înconjurată de prieteni”.

62286670
Prințesa Anne, singura fiică a reginei Elisabeta a II-a. Cine este discreta prezență feminină îmbrăcată în uniformă militară

Prințesa Anne, singura fiică a Reginei Elisabeta a II-a, este singurul copil al suveranei care și-a ținut viața departe de ochii presei, adesea fiind umbrită de frații săi și de scandalurile în care aceștia au fost implicați.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.