Olaf Scholz: Germania trebuie să devină forţa armată cea mai bine echipată din Europa

62287680
AFP

Germania trebuie să devină „forţa armată cea mai bine echipată din Europa”, a susţinut vineri cancelarul german Olaf Scholz, după ani de analize „eronate” conform cărora ţara sa ar fi „înconjurată de prieteni”.

„În calitate de ţara cea mai populată, dotată cu cea mai mare putere economică şi situată în centrul continentului, armata noastră trebuie să devină pilonul apărării convenţionale în Europa, forţa armată cea mai bine echipată din Europa'', a declarat Olaf Scholz într-un discurs în faţa unor ofiţeri de rang înalt din Bundeswehr, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Invazia rusă din Ucraina a constituit un moment de cotitură pentru politica germană în domeniul apărării, antrenând crearea unui fond special de aproximativ 100 de miliarde euro, de la bugetul federal, pentru investiţii şi proiecte de înarmare.

„Un fost ministru german al Apărării credea că nu suntem înconjuraţi decât de prieteni. Consecinţe eronate, aşa cum ştim astăzi, dacă privim starea armatei germane. În acelaşi timp, noi demonstrăm în mod clar şi de o manieră credibilă că Germania este gata să-şi asume o responsabilitate de prim plan în securitatea continentului nostru'', a accentuat el.

Olaf Scholz este pentru înființarea unui „cartier general european”

Criticat pentru sprijinul său militar, considerat insuficient, pentru Kiev, succesorul Angelei Merkel s-a pronunţat în favoarea creării unui „cartier general european'' care ar urma să „desfăşoare misiuni - fie că este vorba de o evacuare a cetăţenilor noştri, aşa cum a fost cazul anul trecut în Afganistan, fie că ne referim la o misiune europeană de consiliere sau de formare, precum în Irak, Mali sau Niger''.

În opinia sa, „problema cea mai urgentă în Europa este poate numărul total de neînţeles de sisteme de arme şi echipamente militare, ca şi concurenţa între diferite întreprinderi de armament''.

„Doar o creştere coordonată a capacităţilor europene îi va permite Europei să acţioneze'', a insistat Olaf Scholz, potrivit căruia o atenţie deosebită trebuie să fie acordată domeniului apărării aeriene, „coordonată la nivel european şi contribuind la consolidarea pilonului european al NATO''.

În luna februarie, cancelarul german a anunţat o creştere masivă a cheltuielilor pentru apărare, precizând că acestea vor depăşi pragul de 2% din PIB stabilit ca angajament de statele membre NATO, în contextul în care conflictul din Ucraina a forţat Berlinul să regândească politica sa externă şi de securitate.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62286670
Prințesa Anne, singura fiică a reginei Elisabeta a II-a. Cine este discreta prezență feminină îmbrăcată în uniformă militară

Prințesa Anne, singura fiică a Reginei Elisabeta a II-a, este singurul copil al suveranei care și-a ținut viața departe de ochii presei, adesea fiind umbrită de frații săi și de scandalurile în care aceștia au fost implicați.  

62287632
Incendiu violent într-un zgârie-nori la Changsha, în centrul Chinei

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri, dintr-o cauză încă nestabilită, într-un zgârie-nori din marele oraş chinez Changsha, în centrul Chinei.  

62287635
Xi Jinping a evitat să cineze cu Vladimir Putin, după întâlnirea de joi de la summitul regional de securitate din Uzbekistan

Președintele Chinei, Xi Jinping, a refuzat să ia parte la dineul oferit șefilor de stat care au participat la summitul regional de securitate din Uzbekistan.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.