Regele Charles, glumeț în timpul vizitei la un colegiu militar: "Mi s-a permis să ies din cușcă"

62448323
Getty

Regele Charles a glumit joi în timpul vizitei la un colegiu militar, spunând că i s-a permis să iasă din cușcă”, într-unul dintre ultimele sale angajamente publice după ce s-a întors la activitatea oficială în urma diagnosticului de cancer.

„Îmi cer scuze că v-am luat prin surprindere, dar când a apărut această oportunitate și mi s-a permis să ies din cușcă, am vrut să vin să văd”, le-a spus el soldaților în timp ce se întâlnea cu personalul și familiile acestora la 3 Royal School Of Military Engineering din sudul Angliei, scrie Reuters.

Regele Charles, în vârstă de 75 de ani, a fost încurajat să revină la îndatoririle publice, a declarat Palatul Buckingham când și-a reluat angajamentele la sfârșitul lunii trecute, în timp ce nepotul său Peter Phillips a declarat într-un interviu televizat că unchiul său a fost frustrat de ritmul recuperării sale.

Un an de la încoronarea Regelui Charles al III-lea

Luni, 6 mai, s-a împlinit un an de la ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea, dar suveranul britanic preferă mult mai puţin fast de data aceasta, după un an plin de evenimente neaşteptate. Regele a sărbătorit discret, cu prietenii apropiaţi, la Windsor. 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62444654
Zelenski l-a destituit pe șeful securității, considerat responsabil de tentativa eșuată a asasinării sale
Preşedintele Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat Serhii Rud, fiind considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta.
62448314
O navă de tip portcontainer încărcată cu ajutoare pentru Gaza a plecat din Cipru
O navă de tip portcontainer încărcată cu ajutoare a părăsit joi Ciprul îndreptându-se spre Fâşia Gaza.
62448310
Dispariție demnă de filmele de acțiune. Planul malefic pus la cale de un bărbat care nu accepta divorțul cerut de soție
Pe 2 februarie, în jurul orei 21:30, un bărbat cu o cască pe cap a intrat într-o clădire de apartamente dintr-un cartier exclusivist din Madrid, acolo unde stătea Ana Maria Knezevich Henao.