Recorduri de infectări în SUA și Europa. Americanii au peste 500.000 de cazuri, Franța mai mult de 200.000

×
Publicitate

În loc de „valul Omicron", mai bine l-am numi "valul tsunami". Asta spune ministrul francez al sănătății, după ce în Hexagon s-au înregistrat peste 200.000 cazuri noi de Covid, în 24 de ore.

Este un record național și european. Iar peste ocean, americanii au raportat cel mai mare bilanț al noilor infectări de la începutul pandemiei: peste 512.000, în 24 de ore.

Și Polonia a înregistrat un record sumbru - peste 790 de decese asociate SARS-COV-2, în 24 de ore. Peste trei sferturi dintre victime erau nevaccinate.

În Statele Unite, numărul de infectări creşte, dar nu sunt suficiente teste rapide. Cozi uriaşe s-au format, în ultimele zile, la centrele de testare pentru Covid.

Peste 512.000 de noi cazuri de Covid au fost înregistrate în Statele Unite miercuri - de departe cel mai ridicat bilanţ zilnic raportat vreodată peste ocean. Totuşi, autorităţile spun că aici ar putea fi incluse un numar considerabil de cazuri anterioare, pentru că multe centre de testare au fost închise în perioada Crăciunului, şi rezultatele au fost trimise cu întârziere.

Însă media creşterii numărului de infecţii într-o săptămână, în America, a ajuns la cel mai înalt nivel, anul acesta - aproape 254.500!

Recordul zilnic înregistrat de Franţa este şi un record pentru întreaga Europă - peste 200.000 de noi cazuri în 24 de ore.

Ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, a vorbit despre un val tsunami și a avertizat că la începutul lunii viitoare Franţa ar putea trece de 250.000 de teste pozitive pe zi!

Parisul a anunţat noi restricţii, dar le-a amânat până după Revelion. Purtarea măştii de protecţie va fi din nou obligatorie în aer liber şi oamenii vor munci de acasă cel puţin trei zile pe săptămână, acolo unde este posibil. Cluburile de noapte vor rămâne închise, în ianuarie, pentru cel puţin încă trei săptămâni.

Bărbat: „Cred că guvernul a făcut ceea ce trebuie prin înăsprirea măsurilor. Dar revenirea la telemuncă nu cred că este o măsură bună pentru că oamenii nu mai pot interacţiona cu colegii, nu mai merg la birou. Așa că revenirea la telemunca nu este neapărat un lucru bun.”

Fiecare zi, înseamnă un record în privinţa noilor infectări în Marea Britanie. A ajuns la aproape 129.500, în 24 de ore. Guvernul a decis că nu este nevoie de noi restricţii, cel puţin până la Anul nou. Pentru că, spune premierul Boris Johnson, campania de vaccinare a permis Angliei să menţină pandemia sub control.

Boris Johnson, premierul Marii Britanii: „Îmi pare rău să o spun, dar majoritatea covârşitoare a celor care ajung la terapie intensivă în spitalele noastre sunt persoane nevaccinate cu doza booster. Dacă nu eşti vaccinat, riscul să ajungi în spital (bolnav de Covid) este de 8 ori mai mare. Vaccinaţi-vă cu doza booster pentru protecţia voastră şi bucuraţi-vă de Anul nou, dar cu prudenţă!”

Polonia a înregistrat cel mai mare număr de decese asociate cu Covid, din aprilie - 794. Şi mai mult de trei sferturi dintre cei care au murit nu erau vaccinaţi. Cu o rată a vaccinării de 55%, Polonia se numără printre codaşii din Uniunea europeană la imunizare anti-Covid.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Cazul Epstein: Ghislaine Maxwell a fost găsită vinovată de crime sexuale

Britanica Ghislaine Maxwell, fosta parteneră şi asociată a lui Jeffrey Epstein, a fost găsită vinovată miercuri de un tribunal din New York de o serie de crime sexuale, în special de trafic cu fete minore între 1994 şi 2004.

Video. Momentul în care un brad înalt, încărcat cu zăpadă, a căzut pe mașina unui bărbat

Un șofer din Statele Unite a scăpat nevătămat după ce un brad înalt, încărcat cu zăpadă, a căzut pe mașina lui.

Fosila celui mai mare gândac ce a trăit vreodată pe Terra va fi expusă la un muzeu din Marea Britanie

Fosila celui mai mare gândac ce a trăit vreodată pe Terra va fi expusă anul viitor la un muzeu din Cambridge, Marea Britanie.

Recomandări
Riscul imens din spatele revoluției IA despre care vorbim prea puțin: „Concentrarea puterii economice în doar câteva mâini”

Inteligența artificială avansează într-un ritm rapid și pătrunde în tot mai multe domenii ale vieții. De la muncă și educație până la decizii care îi privesc direct pe oameni, IA ridică o întrebare esențială: cât control suntem dispuși să-i cedăm?

Planul lui Grindeanu pentru un guvern cu voturi din AUR și SOS, oprit de UDMR. Cum ar încerca să se răzbune PSD - Surse

Desemnarea viitorului premier se mai amână câteva zile. Președintele Nicușor Dan nu se grăbește să organizeze consultări cu partidele până nu se formează o majoritate concretă.

„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.