Recorduri de căldură în SUA. Americanii petrec Ziua Recunoștinței la plajă

61923911
AFP/Getty Images

Un val de căldură neobişnuită pentru acest anotimp s-a abătut asupra sud-vestului american, iar meteorologii se aşteptau ca temperatura să depăşească recorduri vechi şi de 100 de ani în weekendul de Thanksgiving, relatează AFP.

În timp ce americanii se pregătesc de masa tradiţională de Thanksgiving - curcan umplut, piure de cartofi şi cârnaţi, adică feluri de iarnă -, mercurul urmează să urce în termometre până la 32-33 de grade Celsius la Los Angeles şi la 31 de grade la Phoenix, în Arizona, cu aproximativ zece grade mai mult decât valorile normale.

”Temperaturile ar urma să atingă recorduri de Thanksgiving în întregul sud-vest al Californiei”, ”niveluri istorice de căldură au fost constatate deja la Oxnard şi Camarillo" - de 36 de grade Celsius -, la periferia oraşului Los Angeles, a anunţat pe Twitter Serviciul naţional meteorologic (NWS).

Potrivit lui Joe Sirard, un meteorolog de la NWS citat de Los Angeles Times (LAT), recordul de căldură de Thanksgiving - o sărbătoare păgână, în a patra joie din noiembrie - a fost stabilit la 32 de grade pe 26 noiembrie 1903.

În Arizona, dacă mercurul urcă la 31 de grade Celsius, ”aceasta va fi data cea mai târzie din an la care s-a înregistrat vreodată o temperatură atât de ridicată”, a adăugat NWS pe Twitter.

În apropiere de Las Vegas, termometrul urma să înregistreze de asemenea niveluri fără egal la sfârşitul lui noiembrie.

La San Diego, Los Angeles şi Santa Barbara, mulţi preconizau să se ducă la plajă şi să se bronzeze după ce devorează friptura de curcan.

În celălalt capăt al ţării, pe coasta Coasta de Est erau aşteptate temperaturi mai de toamnă - în jurul valorii de zero grade Celsius.

Planeta şi-a bătut în 2016 propriul record anual consecutiv de căldură - cu o temperatură mai mare cu aproximativ 1,1°C faţă de media din perioada preindustrială, potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM).

Încălzirea globală favorizează deja evenimente meteorologice extreme, mai ales secete şi valuri de căldură.

Potrivit unor climatologi, numărul secetelor, incendiilor de pădure, inundaţiilor şi uraganelor legate de modificările climatice s-a sublat din anii '90 încoace.

O serie de catastrofe climatice au fost înregistrate în Statele Unite anul acesta - uragane repetate şi focuri de pădire devastatoare, mai ales în zonele viticole de la Napa şi Sonoma în California.

Aceste dezastre au provocat pagube estimate la miliarde de dolari şi au necesitat deblocarea unor fonduri federale de urgenţă.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61923901
Gafa lui Putin la întâlnirea cu liderii Iranului și Turciei. A trântit scaunul lui Erdogan. VIDEO

Scenă hilară după întâlnirea dintre Vladimir Putin și liderii Turciei, Recep Tayyip Erdogan, și Iranului, Hassan Rouhani.

61923850
Ministrul indian al Sănătății: Cancerul este o formă de justiție divină

Ministrul Sănătății din statul indian Assam, Himanta Biswa Sarma, a fost criticat dur, după ce a susținut că oamenii fac cancer din cauza „păcatelor” pe care le-au comis în trecut. Mai mult, el a calificat boala drept „o formă de justiție divină.”

61923846
Adolescent de culoare, victimă a brutalității poliției. Oamenii legii: A căzut de pe bicicletă

Un tânăr de culoare, în vârstă de 15 ani, a ajuns la spital cu răni grave, după ce polițiștii londonezi au încercat să-l rețină, pentru un presupus furt.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 21 17h42m59s390
Boom-ul inteligenței artificiale vine cu un cost pentru consumatori. Ce componente au ajuns de trei ori mai scumpe

Gândită să ne facă viața mai ușoară, inteligența artificială ne va aduce însă și un cost suplimentar pentru dispozitivele electronice.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.