"Rechinul", românul care ar fi colaborat cu "El Chapo". Cum îi executa pe cei ce-l trădau

62065604

Cei 5 tineri din Craiova, membrii unei reţele care clona carduri în Mexic au fost reţinuţi. Procurorii noştri vorbesc despre cea mai mare grupare infracţională descoperită peste hotare, condusă din umbră, se pare, tot de un conaţional.

Unul dintre cei 5 tineri despre care anchetatorii au informaţii că a participat la un atac comis anul trecut asupra unui alt interlop român stabilit în Mexic este fost boxer. Suspectul s-a filmat în timp ce se antrenează la o sală de sport care ar aparţine liderului grupării din care face parte. Pe pagina sa de Facebook a postat inclusiv o poză cu un altul şi el reţinut pentru aceleaşi infracţiuni. Bărbaţii cred anchetatorii au fost racolaţi de Florian Tudor zis “Rechinul” - liderul lor.

Un ofiţer DCCO explică: "Aveau rolul de a pedepsi persoanele din grupare care nu ascultau ordinele sau care doreau să se retragă. Putem exemplifica cazul unui cetăţean român care a lucrat în prima fază pentru liderul grupării, dar ca urmare a unor neînţelegeri, acesta a dispus luarea unor măsuri represive, prin şantajul membrilor familiei, iar în final pentru că nu a respectat ordinele a fost atacat de 4 din persoanele reţinute ieri şi înjunghiat. Ulterior aceeaşi persoană avea să fie împuşcată în Cancun"

Cel pe care l-au atacat în Mexic este Sorinel Marcu. Craioveanul în vârstă de 44 de ani a făcut şi el parte din aceeaşi grupare care copia cardurile bancare ale turiştilor. Înainte să moară, Marcu posta pe reţelele de socializare un clip în care îşi încarcă pistoalele. Ulterior a fost împuşcat mortal de un fost poliţist care era, se pare, garda de corp a lui Florian Tudor.

Presa din Mexic a anunţat că cel numit “Rechinul” ar fi prejudiciat cu 500 de milioane de pesos o bancă şi a fost reţinut pentru că purta un pistol cu glonţ şi avea asupra lui sume mari de bani pe care nu le-a putut justifica.

Autorităţile române ştiu că "Rechinul" e cercetat în libertate. Despre Florian Tudor există informaţii că ar avea 3 neveste, una din acestea fiind rudă cu un mexican care ar avea legături cu celebrul cartel de droguri de la Sinaloa, condus de „El Chapo” până în 2016, iar ulterior de fii şi locotenentul acestuia, „El Mayo”.

Florian Tudor ar fi proprietarul a două blocuri de 28 de etaje în Cancun şi ar avea terenuri în Brazilia evaluate la zeci de milioane de euro. În România acesta are în Craiova două vile.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Șarpe uriaș căzut din tavan bagă spaima în zeci de parlamentari

Un şarpe a băgat spaima în zeci de oameni, după ce a căzut din tavanul unei încăperi a parlamentului regional din statul Ondo, Nigeria, unde urma să aibă loc o ședință plenară.

Un bărbat a căzut în craterul unui vulcan, iar soţia sa a coborât singură să-l salveze

Un cuplu de tineri căsătoriţi a fost nevoit să-şi scurteze luna de miere din Caraibe, după ce bărbatul a căzut circa 16 metri în craterul unui vulcan, însă a fost salvat de soţia sa, relatează publicaţia britanică The Independent.

Iranul a eliberat nouă cetăţeni indieni membri ai echipajului navei sechestrate

Iranul a eliberat nouă dintre cei 12 cetăţeni indieni membri ai echipajului petrolierului arestat la 14 iulie, ce naviga sub pavilion panamez, a anunţat vineri Ministerul de Externe indian.

Recomandări
Telefoanele mobile ar fi contribuit la rezultatele slabe ale elevilor la PISA. Ce reguli au fost introduse în România

Telefoanele mobile și alte instrumente digitale, folosite excesiv, ar putea fi de vină pentru rezultatele proaste ale elevilor la testele internaționale PISA.

Câștigă 7.000 de lei pe lună, dar cumpără mâncare dintr-un magazin social. „Suntem patru membri. Traiul este tot mai greu”

Impulsionate de legea împotriva risipei alimentare magazinele și restaurantele donează tot mai des mâncarea și produsele care nu se vând. 

Război pentru apa din Dunăre. Austria acuză Ungaria că ia prea mult din fluviu pentru centrala nucleară de la Paks

Austria acuză Ungaria că a construit ilegal barajul de pe Dunăre, menit să devieze mai multă apă către centrala nucleară de la Paks. Viena a reclamat lucrările la Bruxelles, în timp ce Budapesta îi transmite să fie mai atentă cu ”problema azbestului”.