Reacția lui Joe Biden după tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump. Mesajul tranșant transmis de liderul SUA

×
Publicitate

„Nu este loc în Statele Unite pentru asemenea acte de violență”, a fost mesajul tranșant al președintelui american Joe Biden, la aproximativ două ore de la atentatul asupra rivalului său.

Șeful de la Casa Albă a vorbit la telefon cu politicianul republican, care a fost între timp externat.

Alături de Biden, liderii republicani și democrați au condamnat tentativa de asasinat și i-au transmis urări de bine lui Trump.

Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!

Deși se afla la casa familiei din Delaware, Joe Biden a reacționat rapid după tentativa de asasinat care l-a vizat pe rivalul său republican. Și i s-a adresat contracandidatului ca unui prieten, folosind prenumele.

Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii: „Am încercat să vorbesc cu Donald, este sub supravegherea doctorilor, aparent este bine, vreau să vorbesc cu el, sper să pot face acest lucru.”

Drept dovadă a gravității episodului, Biden a decis să se întoarcă de urgență la Casa Albă. Și a anunțat că va suspenda temporar difuzarea clipurilor sale de campanie.

Joe Biden: „În America nu este loc pentru astfel de violențe. Nu putem să permitem aceste lucruri, nu putem fi așa, nu putem ierta aceste acte. Ideea că ar putea exista acte de violență politică de acest fel este de neconceput. Toată lumea trebuie să condamne acest act. Este unul dintre motivele pentru care trebuie să unim această țară”.

De altfel, atacul a fost condamnat în termeni vehemenți de toată clasa politică, indiferent de culoare.

Șeful Comitetului Național Republican a transmis că se roagă pentru sănătatea lui Trump.

Un mesaj similar a venit de la vicepreședintele Americii, Kamala Harris. Iar Barack Obama, fostul lider de la Casa Albă, a scris într-un mesaj pe reteaua X că atacurile armate nu își au locul în democrație.

Pe aceeași platformă, premierul Ungariei, Viktor Orban, un vechi apropiat al lui Trump, și prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-au exprimat îngrijorarea față de starea de sănătate a lui Trump.

Și Nicolas Maduro, președintele Venezuelei, a reactionat.

Nicolas Maduro, președintele Venezuelei: „În numele Venezuelei, a poporului venezuelean, resping acest atac asupra fostului președinte Donald Trump. Îi urez recuperare rapidă. Fie ca Domnul să protejeze Statele Unite. Și să-i dea lui Trump pace și liniște”.

Și cei doi fii ai fostului presedinte, Donald Trump Jr. și Eric Trump, au transmis mesaje.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Planul lui Donald Trump după ce a fost ținta unei tentative de asasinat. Primul loc în care va merge

Donald Trump a fost ținta unei tentative de asasinat. O persoană înarmată a tras, sâmbătă, cu arma spre fostul președinte alerican, în timpul unui miting electoral deșfășurat în Butler, Pennsylvania.  

Ce le-a cerut Donald Trump, aflat în șoc, agenților din Secret Service imediat după ce a fost împușcat: „Lăsați-mă să-i iau!”

Donald Trump - fostul președinte american care vizează un nou mandat - a fost ținta unei tentative de asasinat. Un individ înarmat, posibil cu o pușcă, a deschis focul în timp ce Trump se adresa mulțumii de pe scenă, la un miting electoral.

Momentul în care s-a tras asupra lui Trump la mitingul din Pennsylvania. "Glonțul mi-a străpuns urechea". VIDEO

O persoană înarmată a tras, sâmbătă, cu arma spre Donald Trump, în timpul unui miting electoral deșfășurat în Butler, Pennsylvania.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce i-a cerut Grindeanu lui Bolojan să facă pentru a opri violențele din Piața Victoriei: „Este singura soluţie”

Dialogul premierului interimar cu reprezentanţii fermierilor este singura soluţie pentru a opri escaladarea conflictului, a afirmat, marţi, liderul PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Bacău. Aproape 50 de copii au fost transportați de urgență la spital

Ministerul Sănătății monitorizează situația de la o școală din județul Bacău, unde 49 de elevi sunt suspectați de toxiinfecție alimentară după ce au consumat hrană furnizată de o firmă de catering. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.