Reacția Chinei după măsurile luate de Statele Unite împotriva Huawei

62123442

Ministerul Comerţului din China a anunţat duminică că se opune ferm celor mai recente reglementări ale Statelor Unite împotriva Huawei şi că va lua toate măsurile necesare pentru a proteja drepturile şi interesele firmelor chineze, transmite Reuters.

Ministerul a afirmat într-o declaraţie că îndeamnă Statele Unite să oprească imediat acţiunile greşite.

Administraţia Trump a decis vineri să blocheze livrările de cipuri către compania Huawei Technologies, amplificând temerile de represalii chineze şi provocând scăderea puternică a acţiunilor producătorilor americani de echipamente pentru fabricar a cipurilor. Noua regulă a intrat în vigoare vineri, dar va avea o perioadă de graţie de 120 de zile, potrivit News.ro.

Ziarul chinez Global Times, citând o sursă neidentificată, a relatat că Beijingul este pregătit să includă companiile americane pe o „listă de entităţi nesigure”, ca reacţie la noile restricţii împotriva Huawei.

Contramăsurile chineze includ lansarea de investigaţii şi impunerea unor restricţii împotriva unor companii din SUA, cum ar fi Apple, Cisco Systems şi Qualcomm.

"SUA au utilizat puterea naţională şi au folosit aşa-numita îngrijorare legată de securitatea naţională drept scuză şi au abuzat de controalele de export pentru a continua să excludă unele companii din alte ţări", a afirmat Ministrul Comerţului din China în declaraţie.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62125789
Coronavirus în lume, 18 mai. Brazilia a depășit Italia și Spania la numărul de cazuri de infectare

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 18 mai. Statele Unite au înregistrat 820 de morţi din cauza covid-19 în ultimele 24 de ore, iar bilanţul total al deceselor a crescut la aproape 91.000, a anunţat Universitatea Johns Hopkins.

62125782
VIDEO. Un avion acrobatic al forţelor aeriene canadiene s-a prăbușit. O persoană a murit

Un avion al patrulei acrobatice a forţelor aeriene canadiene s-a prăbuşit duminică în Columbia Britanică, accident soldat cu moartea unui membru al echipajului şi rănirea gravă a altuia, informează AFP şi Reuters.

62125673
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 17 mai. Peste 4,5 milioane de cazuri de infectare pe glob

Primul weekend "de relaxare" în Europa a venit cu proteste. În Marea Britanie, Germania şi Polonia mii de oameni au demonstrat faţă de restricţiile impuse de autorităţi, în contextul pandemiei de coronavirus.

Recomandări
Nicusor dan gettyimages 2295099534
Nicușor Dan reia, luni, consultările pentru formarea Guvernului. Președintele va anunța a patra nominalizare pentru premier

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou consultări cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat de prim-ministru. Ordinea în care vor merge liderii fostei coaliții de guvernare la Palatul Cotroceni a fost stabilită.

62505861
Cum stă România cu absorbția fondurilor PNRR la Energie. Ultimele date oficiale publicate de minister

Ministerul Energiei a făcut un nou bilanț al fondurilor absorbite și distribuite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  

62474189
Răspunsul Ucrainei la „noua doctrină” a lui Putin. Planul de atac al Kievului asupra Moscovei anunțat de Zelenski

Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti ca răspuns la o nouă politică a Moscovei privind atacurile aeriene, menită să forţeze populaţia să părăsească Kievul şi alte oraşe, dar nu va viza civilii, a spus Volodimir Zelenski.