Reacția Phenianului, după ce Trump a vorbit despre denuclearizare: Nu ne pasă ce spune acest „câine turbat”. Am auzit destule

61920809
Getty

Oficialii nord-coreeni au urmărit cu atenție discursul adresat, miercuri, de președintele american Donald Trump în Adunarea Națională sud-coreeană, dar sunt determinați să nu țină cont de afirmațiile sale, din cauză că Phenianul „a auzit deja destule”.

Deși tonul folosit de liderul de la Casa Albă a fost unul mai moderat, Trump mergând până la chemarea Coreei de Nord „la masa discuțiilor”, oficiali de la Phenian au declarat, pentru CNN, că „nu le pasă ce spune acest ‘câine turbat’, pentru că deja au auzit prea multe” venind de la el.

„Statele Unite ne amenință cu distrugătoare nucleare și cu bombardamente strategice. Ne provoacă în cel mai vicios mod, dar noi vom combate toate aceste amenințări, prin consolidarea puterii dreptății, astfel încât să eliminăm motivele ce stau la baza agresiunii si războiului”, au spus oficialii.

Regimul de la Phenian îl consideră responsabil pe Donald Trump pentru creșterea tensiunilor dintre cele două state până la un nivel nemaivăzut de la sfârșitul Războiului Coreean, care s-a încheiat printr-un armistițiu, în 1953.

Recent, liderul de la Casa Albă a făcut aluzii la folosirea diplomației pentru detensionarea situației, dar a afirmat că acest lucru va fi posibil doar dacă Phenianul va pune capăt comportamentului provocatori, dacă va renunța la programul nuclear și dacă va accepta o denuclearizare „totală și verificabilă”.

Trump cere denuclearizarea, dar nu vine cu un plan concret

„Posibilitatea ca Phenianul să accepte denuclearizarea este aproape de zero. Nord-coreenii nu sunt iraționali în această privință, au văzut ce se întâmplă cu statele care au renunțat la programele nucleare și încearcă să țină de acest program, pentru ca regimul să supraviețuiască”, a spus Michael Hayden, fost director al CIA și NSA.

La rândul său, Adam Mount, cercetător la Federația Americană a Oamenilor de Știință, a declarat că este îngrijorat că pentru Trump, posibilitatea ca Phenianul să renunțe la armele nucleare reprezintă punctul de început al negocierilor, nu sfârșitul lor.

„Insistă în privința denuclearizării, dar fără un plan despre cum se va ajunge la asta. Această insistență nu va face decât să împiedice orice fel de progres. Trump s-a abținut să mai lanseze amenințări militare, ci s-a centrat mai mult pe istoria și suferința din Peninsula Coreea, însă nu am primit nimic mai mult decât o răbade strategică”, a spus Adam Mount, pentru CNN.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61920807
ONU: Lumea va vedea cea mai mare foamete din ultimele decenii, cu milioane de victime
Șeful Biroului ONU pentru afaceri umanitare a avertizat miercuri că, în cazul în care coaliția condusă de Arabia Saudită nu va permite accesul ajutorului umanitar în Yemen, aceasta va provoca "cea mai mare foamete pe care a văzut-o lumea de multe decenii”
61920805
Patru morți și 19 persoane date dispărute, în urma unei alunecări de teren în Columbia
Patru persoane au murit și 19 sunt date dispărute în Columbia în urma unei alunecări de teren provocate de ploi puternice, relatează miercuri ziarul El Pais și alte media locale, citate de DPA
61920806
Mugabe și-a demis adjunctul pentru practici vrăjitorești. Și-a numit nevasta în locul lui
Politica și magia se împletesc în Zimbabwe, mai ales când o cer interesele.