„Războiul comercial”, declanșat de Donald Trump. Casa Albă a anunțat că urmează o discuție cu președintele Chinei, Xi Jinping

×
Publicitate

Președintele Statelor Unite, Donald Trump a impus tarife comerciale de 10% pentru orice fel de import din China, dar a păsuit cu o lună Mexicul și Canada. 

Beijingul a ripostat imediat și a instituit propriile taxe vamale, pentru anumite importuri din America, inclusiv petrol, gaz lichefiat, cărbune și mașini.

Amenințată de Trump, Uniunea Europeană spune că va riposta ferm.

Donald Trump a declarat că taxele de 10 % impuse Chinei sunt un răspuns la ceea ce a descris drept eșecul Beijingului de a opri fluxul de fentanil. Totuși, Casa Albă a anunțat că urmează o discuție cu președintele Xi Jinping.

"Fentanilul este problema Americii" - a reacționat Beijingul, anunțând că va contesta tarifele la Organizația Mondială a Comerțului. Și a anunțat că din 10 februarie ar urma să impună tarife pentru importurile americane, 15% pentru cărbune și gaz lichefiat, respectiv 10% pentru petrol brut.

Marc Stewart, Beijing: ”Nu e chiar o surpriză pentru China, care s-a pregătit pentru aceste taxe, extinzându-și exporturile către țări din Sud-Estul Asiei, Africa, America Latină și Rusia.”

Pe de altă parte, taxa de 25% anunțată de Trump pentru mărfurile canadiene și mexicane a fost amânată cu o lună.

Claudia Sheinbaum, președintele Mexicului: ”Președintele Trump m-a întrebat cât timp am putea amâna tarifele, iar eu i-am spus: „să le amânăm permanent”. Apoi m-a întrebat: „Ei bine, pentru cât timp?”, iar eu am răspuns: „să le suspendăm pentru o lună”, și sunt încrezătoare că într-o lună vom livra rezultate atât pentru poporul său, cât și pentru Mexic.”

Mexicul s-a angajat să întărească paza la graniță cu 10.000 de militari, pentru a pune capăt traficului de stupefiante și de migranți. Și premierul canadian Justin Trudeau, a promis că va consolida securitatea la granița cu America.

Analiștii au, însă, păreri diferite despre câștigurile reale ale negocierilor.

Catherine Ramnpell, analist economic: ”Trump a fost tras pe sfoară de ambele țări (Canada și Mexic). Cei doi lideri, al Mexicului și al Canadei, au fost de acord să facă ceea ce făceau deja oricum, dar Trump nu pare să fi știut. Poate pentru a-i salva onoarea, nimeni nu l-a informat pe Trump că nu e vorba de concesii reale. ”

Scott Jennings, comentator CNN: ”Da, erau niște trupe la granița Mexicului cu SUA, dar noua înțelegere este ca mobilizarea soldaților să fie permanentă. Și da, o parte dintre măsurile canadienilor fuseseră anunțate mai de mult, dar acum chiar se apucă să le pună în aplicare.”

Rămâne însă de văzut dacă mai pot fi împăcați canadienii. Deja au început să huiduie imnul Statelor Unite la evenimente sportive.

Andrew Furey, premier provinciilor Newfoundland și Labrador: ”Ce facem azi în provinciile Newfoundland și Labrador e să scoatem produsele americane de pe rafturi.”

Charlie Angus, Parlamentul canadian: ”California, știi oare că provincia Ontario este cel mai mare cumpărător al vinurilor tale? Elon Musk, nu se vor mai găsi vinuri californiene în Ontario! Iar premierul nostru tocmai a anulat o afacere de 100 de milioane pentru Starlink (Internet furnizat de Musk). Donald Trump consideră Canada drept cel mai mare inamic al său. Ar trebui să-l înfrunte pe Vladimir Putin, nu să se bată cu noi!”

Între timp, europenii se pregătesc și ei pentru un meci dur cu administrația Trump.

Xavier Bettel, viceprim-ministru și ministru al afacerilor externe și comerțului exterior al Luxemburgului: ”Am avut de-a face ani de zile cu Donald Trump pe când eram prim-ministru (al Luxembourgului). Dacă ești slab, te mănâncă de viu, dacă nu negociezi, te zdrobește. Și chiar aveam nevoie de ocazia de a demonstra că suntem puternici și uniți. ”

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62514962
Australia a interzis accesul DeepSeek la sistemele guvernamentale din cauza riscurilor de securitate națională

Australia a interzis accesul DeepSeek la toate dispozitivele și sistemele guvernamentale din cauza riscului de securitate pe care îl reprezintă, în opinia sa, startup-ul chinez de inteligență artificială (AI), scrie BBC.

62362746
Noul loc de muncă găsit de Jens Stoltenberg după ce a părăsit șefia NATO. Revenire-surpriză anunțată în Norvegia

Fostul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, va ocupa o funcție de top în țara sa, Norvegia, după despărțirea de Alianță.

62517210
Un ofițer ucrainean spune că soldații nord-coreeni se comportă ciudat în luptă. Unii au început să alerge înainte și înapoi

Soldații nord-coreeni care au luptat în Rusia au fost tratați ca o "carne de tun", a declarat pentru Business Insider un comandant ucrainean care s-a luptat cu ei.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.