Rapperul iranian Amir Tataloo a fost condamnat la moarte pentru „blasfemie”

62513381
IMAGO

Un tribunal iranian l-a condamnat în apel pe rapperul Amir Tataloo la pedeapsa capitală, după ce acesta a fost găsit vinovat de "blasfemie", a raportat duminică un cotidian local, citat de AFP.  

"Curtea Supremă a acceptat recursul procurorului" împotriva unei precedente sentinţe de cinci ani de închisoare şi "acuzatul a fost condamnat, de această dată, la pedeapsa cu moartea pentru insulte aduse profetului Mahomed", a relatat cotidianul reformist Etemad pe site-ul său.

Sentinţa nu este definitivă şi poate face obiectul unui nou recurs, a adăugat aceeaşi sursă.

În vârstă de 37 de ani, cântăreţul şi compozitorul Amir Tataloo a fost unul dintre pionierii muzicii rap în Iran, unde şi-a început cariera în prima parte a anilor 2000. S-a mutat la Istanbul în 2018 după ce nu a reuşit să obţină licenţa de autor muzical din partea autorităţilor iraniene.

În decembrie 2024, justiţia iraniană a anunţat că artistul a fost expulzat în Iran de către Turcia în urma unui ordin emis de tribunalul revoluţionar din Teheran.

Se întâlnea cu fostul președinte al Iranului și sprijinea programul nuclear al Teheranului 

Procesul lui a fost deschis în martie 2024, în special pentru acuzaţii de "încurajare a tinerei generaţii de a practica prostituţia", "propagandă împotriva Republicii Islamice Iran" şi "difuzare de conţinuturi obscene sub formă de videoclipuri şi cântece".

Înainte să se mute în Turcia, Amir Tataloo a fost arestat de mai multe ori, inclusiv în 2016 pentru "tulburarea opiniei publice".

Tatuat din cap până în picioare, rapperul iranian declanşase o polemică şi în 2017, după ce s-a întâlnit cu preşedintele ultraconservator Ebrahim Raisi, decedat într-un accident de elicopter în mai 2024.

În 2015, Amir Tataloo a compus un cântec pentru a susţine programul nuclear iranian în perioada încheierii acordului nuclear între Teheran şi comunitatea internaţională.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62425762
Un notoriu spion KGB, înșelat să arunce 100.000 de dolari de la balconul apartamentului în care locuia

Un fost spion KGB care a provocat haos în Occident ar fi fost înșelat cu zeci de mii de dolari.

 

60537693
Ucraina riscă să devină ”Vietnamul lui Trump”, avertizează fostul său strateg-șef Steve Bannon

Donald Trump este în pericol să nu reușească să rezolve criza din Ucraina și ar putea fi atras și mai adânc în acest război al lui Vladimir Putin, la fel cum Richard Nixon a pățit cu încercările sale de a se retrage din Vietnam.

62513369
Europeanul în război cu Europa. Discurs belicos al lui Viktor Orban: ”Trebuie urcați pe vapor și trimiși acasă în America”

Europeanul Viktor Orban copiază discursul radical al prietenului american Donald Trump și instigă la un război împotriva democraților. Premierul maghiar cere scoaterea acestora din structurile UE, ”urcați pe vapor și trimiși acasă în America”.  

Recomandări
Gettyimages 2299459174
Șeful MI5 avertizează că amenințările la adresa Marii Britanii au crescut de patru ori. Rusia, principalul agresor

Ken McCallum, șeful MI5, serviciul de spionaj intern al Marii Britanii, și-a prezentat marți raportul anual privind amenințările la adresa țării, de la Rusia și Iran până la inteligența artificială.

Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

62574680
Papa Leon a fost diagnosticat cu cancer şi a suferit o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unui lob pulmonar

Papei Leon i-a fost extirpat lobul inferior al plămânului drept în cadrul intervenţiei chirurgicale efectuate marţi şi a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, o formă comună de cancer pulmonar, a anunţat Vaticanul într-un buletin medical.