Putin îl felicită pe Orban pentru victoria în alegeri și vrea dezvoltarea relației Rusia-Ungaria

62088856
AFP

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe premierul ungar Viktor Orban pentru victoria sa în alegerile legislative, exprimându-şi speranţa într-o consolidare a legăturilor dintre Moscova şi Budapesta. 

 

"Şeful statului rus s-a declarat convins că, în ciuda unei situaţii internaţionale dificile, dezvoltarea viitoare a legăturilor bilaterale şi a parteneriatului (între Moscova şi Budapesta - n.r.) va corespunde intereselor popoarelor rus şi ungar", a transmis preşedinţia rusă într-un comunicat, potrivit Agerpres, care citează AFP şi EFE.

Orban s-a declarat câştigător la alegerile legislative din Ungaria şi în urma cărora a obţinut un al patrulea mandat consecutiv de premier, la o mare diferenţă de voturi faţă de opoziţie.

El a profitat de ocazie pentru a se distanţa din nou de Bruxelles, care l-a criticat pentru poziţia în privinţa războiului dus de Rusia în Ucraina.

Alegeri în Ungaria. Viktor Orban a profitat electoral de războiul din Ucraina

 

Potrivit analiştilor, conflictul armat din Ucraina l-a avantajat pe Orban, care s-a prezentat în faţa electoratului drept garantul stabilităţii în vremuri tulburi.

Putin şi Orban au de mult timp relaţii amicale, în ciuda numeroaselor crize între Moscova, de o parte, şi UE şi NATO, de cealaltă parte, Ungaria fiind membră a ambelor organizaţii.

La începutul lunii februarie, în plină criză ruso-occidentală care a precedat ofensiva rusă din Ucraina, Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Moscova, afişându-şi apropierea de liderul de la Kremlin.

De asemenea, Viktor Orban l-a numit pe Zelenski unul dintre adversarii săi, în discursul de victorie de după alegerile parlamentare din Ungaria.

Premierul Ungariei, suveranist şi conservator, afişează în general o mare apropiere de Moscova în multe dosare. El a devenit, de-a lungul anilor, liderul din UE cel mai aliniat cu Kremlinul.

De exemplu, Ungaria a fost prima ţară din UE care a folosit vaccinul rusesc Sputnik V împotriva COVID-19, deşi acesta nu a fost autorizat de Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA).

De la începutul invaziei militare ruse din Ucraina, Orban a refuzat să livreze arme Kievului şi să ia în considerare sancţiuni care i-ar priva pe unguri de petrolul şi gazul din Rusia.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62175982
UE aprobă continuarea roamingului mobil fără taxe suplimentare până în 2032

În urma reuniunii Parlamentului European, Consiliul European a aprobat luni prelungirea regimului de roaming la preţurile de pe piaţa naţională până în 2032, informează un comunicat de presă al Consiliului European, scrie Agerpres. 

62251861
Fundația caritabilă SMART ANGEL strânge fonduri pentru a ajuta mass-media ucraineană

Fundația caritabilă SMART ANGEL a inițiat proiectul „Support UA United News” ce vrea să asigure munca radiodifuziunulor naționale ucrainene în condiții de război.

62248509
”Acumulare semnificativă” de trupe şi echipament militar ruse în Lugansk

Armata rusă a adunat o ”acumulare semnificativă de trupe şi echipament militar” în regiunea Lugansk în vederea unei eventuale ofensive, anunţă luni guvernatorul regiunii, Serghii Gaidai, relatează CNN, scrie News.ro. 

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.