Purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin a fost internat în spital cu Covid-19

62077730
Getty

Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, a ajuns la spital după ce a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.

Potrivit Russia Today, informația a fost confirmată chiar de el.

”Așa este, sunt bolnav. Primesc tratament ”, a spus Peskov după ce a fost întrebat despre diagnosticul său.

El a spus agenției de știri TASS că a avut un contact personal cu Putin în urmă cu mai bine de o lună.

Soția lui Peskov, Tatyana Navka, medaliată de aur la dansul olimpic pe gheață, a fost, de asemenea, spitalizată. Ea a declarat pentru „Daily Storm” că a făcut acest pas pentru a evita infectarea familiei.

”Suntem sub supravegherea medicilor și totul este în regulă,” a explicat ea. „După aproape două zile, situația s-a îmbunătățit și totul a revenit la normal: temperatura mea (ridicată) a dispărut. Ei spun că femeile îndură mai bine, probabil că este adevărat. Dmitri este, de asemenea, stabil, totul este în ordine cu el."

Virusul s-a răspândit pe coridoarele de putere ale Moscovei: premierul Mikhail Mișustin a fost declarat pozitiv în urmă cu 12 zile. Putin spune că încă vorbește zilnic cu Mișustin, iar vinerea trecută a participat la o ședință publică prin internet video.

Cu toate acestea, cea mai mare parte a îndatoririlor sale au fost preluate temporar de primul viceprim-ministru Andrei Belousov.

Ministrul construcțiilor, Vladimir Yakushev și ministrul Culturii, Olga Lyubimova, au fost, de asemenea, diagnosticați cu Covid-19. Ambii sunt în prezent tratați acasă.

Cu peste 221.000 de cazuri confirmate, Rusia a devenit a 3-a țară din lume, ca număr de îmbolnăviri. Doar Statele Unite și Italia au înregistrat mai multe persoane testate pozitiv, pentru coronavirus.

Rusia a anunţat luni un nou vârf al contaminărilor cu noul coronavirus - 11.656 de cazuri - pe care autorităţile îl atribuie unui program masiv de testare.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62124783
Cum sfidează americanii noul coronavirus. VIDEO dintr-un restaurant plin cu oameni

Oficialii din domeniul sănătății din SUA s-au declarat dezamăgiți de decizia conducerii unui restaurant din Colorado, care și-a deschis ușile pentru clienți, duminică, în ciuda riscului de infectare cu noul coronavirus.

62122810
Diferența uriașă dintre traficul aerian de anul trecut și cel din timpul pandemiei

Cerul a devenit ca o autostradă goală în urma restricțiilor impuse în timpul în timpul pandemiei de coronavirus.

62124765
Milioane de americani renunță la cablul TV. Care sunt motivele

Americanii taie cablul, iar furnizorii de servicii de televiziune se resimt, comentează dpa marţi unul din efectele epidemiei de coronavirus.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.