Proteste violente pe fondul crizei politice din Franța. Primele declarații ale noului premier, Sébastien Lecornu

×
Publicitate

Aflată în plină criză politică, Franța dă în clocot. După ce s-au mobilizat pe rețele sociale, adepții mișcării „Blocăm tot” au ieșit cu zecile de mii în stradă.

Au avut loc mai multe confruntări cu forțele de ordine și cel puțin 300 de persoane au fost reținute. Un restaurant a fost incendiat în centrul Parisului. În paralel, noul premier, fost ministru al Apărării, a preluat ștafeta de la François Bayrou, dar este deja contestat.

Video: Violențe la Strasbourg

La Paris, situația a fost tensionată mai ales în zona Gării de Nord. Manifestanții, îmbrăcați în negru, cu măști sau cagule, au înfruntat forțele de ordine, aflate și acestea în număr mare. Poliția a înlăturat și baricadele ridicate în jurul Arcului de Triumf, iar vitrinele magazinelor de pe Champs-Élysées au fost blindate de teama unui asalt al vandalilor.

Încă de dimineață, sute de manifestanți s-au adunat la Rennes, înainte să se îndrepte spre centura orașului, unde au făcut tot posibilul ca să blocheze circulația vehiculelor. Au incendiat baricade și au dat foc unui autobuz, care a fost complet calcinat. Potrivit estimărilor, 100.000 de protestatari urmau să fie miercuri pe străzi, în diferite orașe ale Franței.

Lansată pe rețelele de socializare, „Blocăm totul” este o mișcare care contestă planul de austeritate al fostului premier François Bayrou. Ziua de miercuri a fost și un avertisment pentru noul șef al guvernului, Sébastien Lecornu, numit marți seară de președintele Macron.

După ce a depus jurământul, Lecornu a devenit al treilea premier al Franței într-un an.

Sébastien Lecornu, premierul nou-numit al Franței: „Vom avea nevoie de rupturi semnificative (față de trecut). Și nu doar în formă, nu doar în metodă, ci și în fond. Fără mari discursuri. Începând din această după-amiază, mă voi întâlni cu primele partide politice, iar în următoarele zile, cu partidele politice și cu sindicatele.”

Noul cabinet nu a fost constituit, dar este deja amenințat cu o moțiune de cenzură dacă Sébastien Lecornu nu solicită un vot de încredere în Adunarea Națională. Așa cum a făcut – și a pierdut – predecesorul său François Bayrou.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62568534
Larry Ellison îl depășește pe Elon Musk: Oracle explodează pe bursă, averea cofondatorului trece de 389 miliarde de dolari

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă, după ce cotaţia acţiunilor Oracle a crescut miercuri cu mai mult de o treime, impulsionată de explozia Inteligenţei Artificiale, informează Financial Times.

 

62573348
Prima reacție a lui Donald Trump după incidentele din Polonia: „Ce se întâmplă cu Rusia? Iată că începem!”

Președintele SUA, Donald Trump, a oferit prima reacție pe rețelele sociale după ce armata poloneză a doborât mai multe drone rusești care i-au încălcat spațiul aerian.

62573765
Criză la granița estică. Filmul incidentului cu dronele rusești. Aliații nu tratează incidentul cu drone ca un atac

Polonia este cel mai aproape de un conflict armat de la cel de-al Doilea Război Mondial.

Recomandări
Upu pius binzeu id158903 inquam photos cornel putan
Primul deces cauzat de virusul gripal, confirmat în România. Infecțiile respiratorii, în creștere față de săptămâna anterioară

Autoritățile au comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din actualul sezon. Este vorba despre un bărbat în vârstă de cel puțin 65 de ani, din județul Cluj, care avea afecțiuni medicale preexistente.

Nicolae ciuca ilie bolojan id216565 inquam photos george calin
Lovitură pentru PNL. Liberalii, obligați să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat. Ce a decis instanța

PNL a pierdut definitiv procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și trebuie să restituie la bugetul de stat 14 milioane de lei primiți pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024.

Agresoare constanta
Reacția tinerei care a bătut cinci femei și a provocat distrugeri în Constanța: „Sunt foarte OK”. Agresoarea a fost arestată

Tânăra de 20 de ani din Constanța, acuzată că a lovit la întâmplare cinci femei și a făcut scandal în mai multe locuri din oraș, a ajuns după gratii pentru 30 de zile.