Problema cu care a început să se confrunte Croația din primele zile după aderarea la Schengen

62326427
Shutterstock

Aderarea Croației la Schengen a făcut această țară mai atractivă pentru solicitanții de azil. În prima lună de când face parte din zona de liberă circulație Zagrebul a înregistrat o creștere dramatică a numărului de cereri de azil.

În luna ianuarie a acestui an, 1.390 de persoane au cerut azil în Croația. Este o creștere cu 600% față de cele 198 de cereri depuse în aceeași lună din 2022, potrivit directorului general adjunct al poliției croate, Zoran Ničeno, potrivit tportal.hr.

Croația a aderat la Spațiul Schengen la 1 ianuarie 2023 - au fost eliminate toate controalele la frontierele terestre ale cu Slovenia şi Ungaria, precum şi cele maritime cu Italia. Pentru traficul aerian, controalele vor fi ridicate la 26 martie, când vor începe orele de zbor de vară.

Ničeno a explicat că presiunile migratorii apar și din cauza deschiderii de noi rute folosite de traficanți, în special peste râul Sava, lucru care se vede în numărul mare de persoane înecate.

El a adăugat că în luna ianuarie a acestui an au fost înregistrate cu aproape 60% mai puține persoane care au trecut ilegal granița în Croația, față de decembrie 2022.

De asemenea, au fost descoperite 34 de persoane împotriva cărora s-au inițiat proceduri pentru trafic de persoane, ceea ce reprezintă o creștere față de luna ianuarie a anului trecut.

Ničeno a mai spus că după eliminarea granițelor cu Slovenia și Ungaria, Ministerul de Interne croat va continua pregătirea ofițerilor săi și achiziția de echipamente.

De asemenea, au fost create echipe mobile formate din peste 1.000 de polițiști care să protejeze noua frontieră externă a zonei Schengen, prevenind contrabanda și alte infracțiuni transfrontaliere.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62326420
Joe Biden s-a împiedicat din nou în timp ce se îmbarca în Air Force One, după vizita din Polonia | Video

Cea mai recentă gafă a președintelui american în vârstă de 80 de ani a fost filmată în timp ce se întorcea acasă din călătoria sa în străinătate, scrie The Sun.

62263478
Primirea refugiaţilor ucraineni în Franța a costat aproape 500 milioane de euro într-un an

Primirea refugiaţilor ucraineni în Franţa a costat aproape 500 milioane de euro, în principal pentru cazare şi alocaţie plătită pentru aproximativ 100.000 de persoane strămutate şi instalate pe teritoriu, a anunţat, joi, Ministerul de Interne francez.

62326401
Un pilot american a făcut o poză cu balonul-spion al Chinei. Imaginea publicată de Pentagon

Departamentul de Apărare al SUA a publicat o imagine făcută de un pilot în timp ce survola balonul chinezesc doborât la începutul acestei luni, relatează CNN și BBC.

Recomandări
Shutterstock 2670356875
Alertă în Marea Neagră: două nave lovite de drone în apropierea Bulgariei. Una s-a scufundat

Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale țării. 

Dna inquam photos george calin
Surse: Percheziții DNA la Serviciul Permise și Înmatriculări Ilfov. Anchetatorii investighează suspiciuni de luare de mită

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii la sediul Serviciului Permise şi Înmatriculări Ilfov, într-un dosar de luare de mită în legătură cu promovarea examenului practic pentru obţinerea permisului auto.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.