Prizonieri de război, „voluntari” pe linia frontului de partea rușilor. Cum își prezintă Rusia ostaticii

62293463

Un grup de foşti militari ucraineni, inclusiv prizonieri de război, s-au oferit „voluntari” pentru a lupta pe linia frontului pentru Rusia, susține presa de stat din Rusia.

 

RIA Novosti relatează astfel despre o potenţială încălcare a dreptului internaţional, transmite CNN.

Agenţia a prezentat săptămâna aceasta un videoclip care arată câteva zeci de bărbaţi despre care spune că sunt ucraineni care purtau haine militare şi ţineau puşti în timp ce depuneau jurământul faţă de Rusia în cadrul unei ceremonii.

„Voluntari” în războiul dintre Rusia și Ucraina

Potrivit RIA Novosti, bărbaţii sunt „voluntari”. CNN nu a putut verifica din surse independente dacă aceștia s-au alăturat unităţii voluntar sau sub constrângere. Ucraina nu a comentat informaţia.

RIA susţine că bărbaţii sunt membri ai ceea ce a numit „primul batalion de foşti soldaţi ai Forţelor Armate ucrainene – un batalion de voluntari numit după Bogdan Hmelniki”. Hmelniţki a fost un comandant militar al cazacilor ucraineni din secolul al XVII-lea.

Batalionul a devenit, în octombrie, parte a unei formaţiuni tactice de luptă operaţionale ruseşti, potrivit agenţiei de presă.

RIA a informat în februarie că batalionul a fost format „din prizonierii de război din trupele ucrainene” în autoproclamata Republică Populară Doneţk (RPD) din regiunea Doneţk, situată în estul Ucrainei.

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) din Washington, citând mass-media de stat rusă, a declarat la sfârşitul lunii octombrie că Rusia a „recrutat” 70 de prizonieri de război ucraineni din diferite colonii penale.

Constrângerea prizonierilor de război să servească în forţele ruse ar fi o încălcare a Convenţiilor de la Geneva din 1949, care au fost adoptate de toate naţiunile, potrivit Crucii Roşii Internaţionale.

„Autorităţile ruse au constrâns probabil prizonierii de război ucraineni să se alăture unei formaţiuni de „voluntari” care va lupta în Ucraina, ceea ce ar constitui o aparentă încălcare a Convenţiei de la Geneva privind prizonierii de război”, a spus ISW.

Soldaţii ruşi disidenţi care s-au alăturar Ucrainei au organizat raiduri în interiorul teritoriului rusesc, deşi numărul lor este relativ mic.

Războiul ruso-ucrainean intră într-o a treia iarnă, fără ca vreuna dintre forţe să se afle în avantaj, comentează CNN, conform news.ro. 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62401490
Crezută moartă, apoi în viaţă, tatăl unei fetiţe luate ostatică de Hamas se agaţă de speranţă

Tom Hand a trecut de la speranţa că fiica lui, Emily, a murit repede după ce a dispărut în timpul atacului Hamas din 7 octombrie, în sudul Israelului, la gândul că ea şi-a petrecut a noua aniversare ca ostatică într-un tunel din Gaza.

 

62399971
„Răniți muribunzi, morgi pline, operaţii fără anestezie". Sistemul de sănătate din Fâşia Gaza, în genunchi. Avertismentul OMS

Sistemul de sănătate din Fâşia Gaza este „în genunchi”, a avertizat directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în faţa Consiliului de Securitate al ONU.  

62401489
„Am văzut bucăți de cadavre împrăștiate peste tot”. Civilii din Fâșia Gaza, folosiți de Hamas drept scuturi umane

În Fâșia Gaza se duc lupte în jurul a patru spitale, unde se află pacienți și refugiați. Armata israeliană a cerut evacuarea acestora, însă nu toți bolnavii pot fi mutați.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.