Tratativele vor continua și sâmbătă (24 ianuarie), în capitala Emiratelor Arabe Unite (EAU).

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit, vineri, că delegația ucraineană, care se află în prezent în Abu Dhabi, îi raportează „aproape în fiecare oră” despre discuțiile cu delegațiile din Statele Unite și Rusia. „Este încă prea devreme pentru a trage concluzii din conținutul negocierilor de astăzi. Vom vedea cum vor decurge discuțiile mâine (sâmbătă - n.r.) și care vor fi rezultatele”, a scris el într-o postare pe Telegram. Zelenski a declarat că se discută parametrii încheierii războiului, adăugând că Rusia a răspuns probabil la unele dintre întrebări. „Principalul lucru este că Rusia este gata să pună capăt acestui război”, a remarcat el, potrivit Baha.

Însă, primele runde de negocieri s-au desfășurat în spatele ușilor închise, „într-un format cât mai închis posibil”, fără prezența mass-media, potrivit unei surse citate de agenția de știri de stat rusă TASS, unul dintre principalele canale de propagandă ale Kremlinului.

Volodimir Zelenski este reprezentat de unii dintre cei mai importanți oficiali ai săi - Rustem Umerov, șeful Consiliului Național de Securitate și Apărare, Kyrylo Budanov, șeful administrației prezidențiale, și șeful Statului Major General, Andrii Hnatov. Iar delegația rusă este condusă de amiralul Igor Kostîukov, adjunct al șefului Statului Major General rus.

Emisarii americani au mers la Abu Dhabi direct de la Moscova unde s-au întâlnit cu Vladimir Putin și au discutat 4 ore, după miezul nopții. Kremlinul a descris convorbirile ca fiind "excepțional de substanțiale, constructive, extrem de sincere și pline de încredere". 

Yuri Ushakov, consilierul pe afaceri externe al lui Vladimir Putin: „Am întărit faptul că, fără rezolvarea problemei teritoriale, așa cum a fost convenit la summitul din Anchorage, nu există nicio speranță pentru obținerea unei soluții pe termen lung”.

„Donbasul este o problemă-cheie”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că problemele teritoriale vor fi un punct cheie în cadrul negocierilor dintre reprezentanții Ucrainei, Rusiei și Statelor Unite, care vor avea loc vineri și sâmbătă în Emiratele Arabe Unite (EAU).

„Donbasul este o problemă-cheie”, a declarat Zelenski.

Regiunea estică este de ani de zile scena unor ciocniri, Rusia cerând acum retragerea trupelor ucrainene și preluarea controlului asupra zonei disputate de către Moscova.

În ciuda eforturilor SUA de a pune capăt conflictului înainte ca acesta să intre în al cincilea an, Rusia s-a arătat în mod constant reticentă să se angajeze în negocieri de bună-credință pentru a pune capăt invaziei sale eșuate.  

În prezent, forțele ruse controlează aproape 90% din regiunea Donbas. Ucraina a refuzat să-și retragă trupele din zonă.

Deși părțile sunt în dezacord cu privire la o serie de probleme, ele par să fie de acord asupra unui lucru: importanța regiunii.

Vineri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor: „Poziția Rusiei este cunoscută: Ucraina și forțele armate ucrainene trebuie să părăsească Donbasul”, notează DW.

Astfel, Kremlinul a cerut vineri ca trupele ucrainene să se retragă din estul Ucrainei, considerând că aceasta este o condiţie necesară pentru găsirea unei soluţii la conflict, declaraţia fiind făcută înaintea unei reuniuni tripartite între Moscova, Kiev şi Washington, care are loc la Abu Dhabi, o premieră în această formulă, relatează AFP.

„Forţele armate ucrainene trebuie să părăsească Donbas, trebuie să se retragă. Este o condiţie foarte importantă”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

„Fără soluţionarea problemei teritoriale (...) este inutil să sperăm la încheierea unui acord pe termen lung”, a adăugat el.

Kremlinul consideră că nu este oportun să dezvăluie conţinutul „formulei Anchorage” - locul din Alaska unde s-au întâlnit faţă în faţă, în august anul trecut, preşedinţii Donald Trump şi Vladimir Putin, în încercarea de a pune capăt războiului. „Desigur, nu dorim să intrăm în detalii publice cu privire la prevederile care sunt discutate. Prin urmare, nu vă pot şi nu vă voi spune ce formulă se înţelege prin „formula Anchorage”. Considerăm că nu este oportun”, a declarat, vineri, jurnaliştilor Dmitri Peskov, citat de agenţia de stat TASS.

Peskov a precizat că Rusia este reprezentată la negocierile trilaterale de la Abu Dhabi exclusiv de militari. „Sunt militari, sunt reprezentanţi ai Ministerului Apărării. Nu vom dezvălui încă numele lor. Sunt toţi militari. Este un grup de lucru pe probleme de securitate, vor fi primele negocieri”, a spus Peskov.

Ora exactă a întâlnirii grupului trilateral la Abu Dhabi va fi stabilită „pe măsură ce sosesc” delegaţiile, dar negocierile vor avea loc astăzi (vineri) şi, dacă va fi necesar, şi mâine (sâmbătă), a comunicat Peskov.

De asemenea, o întâlnire între trimisul lui Putin, Kirill Dmitriev, şi trimisul special al preşedintelui SUA, Steve Witkoff, în calitate de conducători ai grupului de lucru bilateral ruso-american pe probleme economice, va avea loc la Abu Dhabi pe 23 sau 24 ianuarie, a mai spus Peskov.

Moscova estimează că are aproape 5 miliarde de dolari din activele ruseşti care rămân în prezent îngheţate în SUA. „Nu voi menţiona suma exactă. Voi spune doar că este puţin mai puţin de 5 miliarde de dolari”, a spus Peskov, în condiţiile în care Moscova a propus ca activele ruseşti îngheţate în SUA să poată fi cheltuite pentru reconstrucţia teritoriilor afectate de război, inclusiv în Donbas. „În acest context, pot spune un singur lucru: teritoriile din Donbas au suferit într-adevăr daune semnificative în timpul conflictului armat”, a subliniat Peskov.

Rusia câștigă mai mult timp pentru război

Totodată, Vladimir Putin câştigă mai mult timp pentru a continua războiul cu Ucraina pentru al cincilea an consecutiv acceptând să participe vineri la o reuniune pe teme de securitate în format tripartit cu Statele Unite şi Ucraina în Emiratele Arabe Unite, fără a se angaja la un armistiţiu, comentează vineri EFE.

Acesta a fost singurul rezultat concret al celor 3 ore şi 40 de minute de discuţii desfăşurate vineri dimineaţă la Kremlin cu emisarii Casei Albe, Steve Witkoff şi Jared Kushner. La fel ca în precedentele şase întâlniri, Kremlinul nu şi-a schimbat poziţia.

Preşedintele SUA, Donald Trump, afirmase în cadrul Forumului de la Davos că liderii celor două ţări implicate în conflict ar fi nişte "proşti" dacă nu ar face concesii şi nu ar accepta planul său de pace.