Primele imagini din interiorul avionului care a aterizat în flăcări la Moscova. VIDEO

62042874
Agerpres

O filmare șocantă, care pare să fi fost realizată din partea dreaptă a avionului rusesc care sa prăbușit în flăcări la Moscova, a fost postată online.

41 de persoane şi-au pierdut viaţa după ce un avion al companiei ruse Aeroflot a luat foc în zbor duminică la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Şeremetievo din Moscova, aeronava fiind nevoită să aterizeze de urgenţă, cuprinsă de flăcări, relatează AFP, care citează TASS.

"Până la acest moment, confirmăm moartea a 13 persoane, dintre care doi copii", a declarat o purtătoare de cuvânt a Comitetului de Anchetă, Svetlana Petrenko, citată de agenţia publică de presă TASS.

Aparatul de zbor rusesc, un Suhoi Superjet-100, tocmai decolase cu destinaţia Murmansk (nord), când a fost anunţat un incendiu la bord.

Aeronava a fost nevoită să aterizeze de urgenţă, în timp ce flăcări impresionante cuprinseseră spatele avionului, conform numeroaselor imagini publicate pe reţelele de socializare.

În alte înregistrări video se văd pasageri care ies din avion pe tobogane, apoi aleargă pe pistă pentru a se îndepărta de Superjet în timp ce acesta ardea extrem de repede. Un uriaş nor de fum negru s-a ridicat deasupra Aeroportului Şeremetievo, cel mai mare din Rusia după numărul de pasageri.

Într-un comunicat, Aeroflot, principala companie rusă, a transmis că aterizarea de urgenţă a fost determinată de "un incendiu la motoare în zbor".

A fost deschisă o "anchetă penală pentru încălcarea regulilor de securitate", a precizat într-un comunicat Comitetul de Anchetă rus, însărcinat cu investigaţiile în astfel de cazuri.

Premierul Dmitri Medvedev a dispus crearea unei comisii guvernamentale pentru anchetarea accidentului, conform agenţiei RIA Novosti.

Avionul avea la bord 73 de pasageri şi cinci membri ai echipajului, a precizat aeroportul într-un comunicat. Mai multe zboruri au fost transferate spre alte aeroporturi din Moscova sau pe cel din Nijni Novgorod, la circa 500 de kilometri est de capitala rusă.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Avionul cu pasageri care a luat foc pe aeroport în Moscova. Bilanțul morților revizuit la 41

Dintre cele 78 de persoane aflate la bordul avionului Superjet-100 care a aterizat în flăcări la Moscova, doar 37 au supraviețuit, a declarat Svetlana Petrenko, reprezentantul oficial al Comisiei de Investigații.

Momentul în care un avion cu pasageri, cuprins de flăcări, a aterizat ca o minge de foc

Imagini incredibile au fost surprinse pe un aeroport din Moscova, unde un avion de pasageri a luat foc.

Avion cuprins de flăcări, în aer, pe aeroportul din Moscova. Cel puțin 5 răniți

Un avion cu 78 de pasageri la bord, cu direcția Murmansk, a luat foc în aer și a fost nevoit să aterizeze de urgență pe aeroportul international din Moscova. Aeronava aparținea companiei rusești Aeroflot.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.