Primarul Londrei îndeamnă „progresiştii” să apere democraţia liberală în faţa „populiştilor reacţionari”

62513334
AFP

Cu o zi înaintea revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, şi-a exprimat duminică îngrijorarea cu privire la ascensiunea „populiştilor reacţionari".

„Progresiştii din lumea occidentală se confruntă cu o provocare ce va defini acest secol, iar miza pentru democraţia liberală este una pe măsură", a scris Sadiq Khan într-un articol de opinie publicat de săptămânalul de centru-stânga The Observer.

Amintind de ascensiunea partidelor suveraniste în mai multe ţări europene, el a susţinut că "spectrul renaşterii fascismului bântuie Occidentul".

„Exploatând îngrijorările economice şi neîncrederea crescândă în instituţiile politice şi în mass-media, aceşti populişti reacţionari au reuşit să atragă noi susţinători", a remarcat politicianul laburist, care a fost un adversar al Brexitului.

„În Germania, (partidul) Alternativa pentru Germania este aşteptat să obţină o creştere în alegerile federale de luna viitoare. În Franţa, (partidul) Adunarea Naţională conduce în sondajele pentru prezidenţiale. Şi, desigur, în SUA, Donald Trump s-a întors", a deplâns primarul Londrei ascensiunea acestor forţe naţionaliste care se opun progresiştilor.

Nu este prima dată când Sadiq Khan, primul primar musulman al unei capitale occidentale, îl critică deschis pe Donald Trump, iar relaţia dintre ei a fost mereu tensionată.

De pildă, în 2019, când Trump era preşedinte în primul său mandat l-a acuzat pe primarul Londrei că "acţionează foarte prost în privinţa terorismului", în timp ce Sadiq Khan l-a acuzat pe liderul de la Casa Albă de "populism de dreapta radicală". Primarul capitalei britanice şi-a dat apoi acordul ca la o manifestaţie să fie adus un bebeluş gonflabil care-l ilustra pe Trump, iar anul trecut în noiembrie l-a acuzat pe acesta din urmă că l-a atacat în primul său mandat din cauza "culorii pielii" şi a religiei sale.

Întrebat duminică de BBC, secretarul-şef al Trezoreriei britanice, membru al cabinetului premierului Keir Starmer, a răspuns că guvernul de la Londra nu împărtăşeşte comentariile făcute de primar, în timp ce laburiştii britanici încearcă să fie în relaţii bune cu republicanii americani, în pofida diferenţelor ideologice care-i separă. Premierul Starmer urmăreşte în special negocierea unui acord comercial cu SUA, în noile condiţii determinate de ieşirea Regatului Unit din UE.

Şi Ambasadorul Germaniei în SUA, care va fi singurul oficial ce va reprezenta guvernul de la Berlin la inaugurarea lui Donald Trump, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la planurile acestuia de destructurare a sistemului instituţional de putere din SUA, de limitare a drepturilor minorităţilor şi de atragere de partea sa a reţelelor de socializare, potrivit unui document confidenţial dezvăluit duminică de cotidianul Bild şi care a fost trimis marţi ministrului german de externe, ecologista Annalena Baerbock.

Textul reia preocupările în general exprimate de politicienii pro-europeni, aflaţi ideologic în opoziţie cu Trump, un politician de orientare conservatoare, ostil ideologiei woke şi imigraţiei ilegale, iar în politica externă el doreşte mai degrabă abordări naţionale decât multilaterale.

Viitorul consilier pentru securitate naţională al lui Trump, Mike Waltz, a declarat duminică la postul CBS că acţiunile din ordinele executive pregătite de preşedintele ales privesc în principal privesc energia, combaterea migraţiei şi de asemenea combaterea ideologiei woke, respectiv terminarea politicilor care privesc diversitatea, egalitatea şi incluziunea.

„Vom avea imediat pe masă angajamentele de campanie pe care le-am promis poporului american, în ceea ce priveşte frontierele, energia şi abordarea acestei DEI (politica de diversitate, egalitate şi incluziune n.red), adică acea cultură woke ce a infectat atât de multe părţi ale guvernului nostru federal", a explicat Mike Waltz, potrivit Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
Deziluzie la Moscova! A spus-o fără ocolișuri: „Nu se luptă pentru victorie”
Deziluzie la Moscova! A spus-o fără ocolișuri: „Nu se luptă pentru victorie”
Citește și...
Rusia acuză Ucraina că a ucis civili într-un sat din Kursk

Rusia a anunţat duminică deschiderea unei anchete referitoare la uciderea unor civili de către trupele ucrainene într-un sat din teritoriul pe care acestea îl ocupă în provincia rusă Kursk, transmite AFP.

 

A stat închis doar câteva ore. TikTok anunță că repornește în SUA și îi transmite un mesaj lui Donald Trump

Reţeaua de socializare TikTok a anunţat duminică după-amiază că lucrează la restabilirea accesului la aplicaţia sa în SUA, după ce o oprise odată cu intrarea în vigoare a legii care obligă compania chineză ce o deţine să-şi vândă aplicaţia pentru SUA.

Hamas: Vom respecta acordul de încetare a focului dacă şi Israelul o va face

Aripa armată a Hamas a declarat că se angajează să respecte acordul de încetare a focului şi calendarul pentru eliberarea ostaticilor - dacă şi Israelul face acest lucru, relatează CNN.

 

Recomandări
Nicușor Dan, despre situația din România: „A fost o criză politică care ne-a depăşit previziunile”

Președintele Nicușor Dan le-a spus diplomaților, cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, că nu s-a așteptat ca această criză politică, provocată după demiterea Guvernului Bolojan, să dureze atât de mult.

Autoritatea Electorală Permanentă începe controlul la marile partide politice, cu excepția AUR. ”Încurcam lucrurile pe acolo”

Autoritatea Electorală Permanentă începe marţi misiunile de control la partidele politice.

Putin, presat de unul dintre cei mai importanți aliați ai Rusiei. Modi îi cere o pace „cât mai curând posibil” în Ucraina

„Trebuie să trecem de la războiul fără sfârșit la sfârșitul războiului.” - este mesajul public transmis de premierul indian lui Vladimir Putin.