Prigojin îi răspunde lui Putin: Se înșală profund când ne acuză de trădare. Nimeni nu se va preda la cererea președintelui

62360115
AFP

Vladimir Putin "se înşală profund" atunci când îi acuză pe combatanţii grupului Wagner de "trădare", a declarat sâmbătă Evgheni Prigojin, adăugând că trupele sale nu intenţionează să se predea, relatează agenţiile internaţionale de presă.

"În ceea ce priveşte 'trădarea de ţară', preşedintele s-a înşelat profund. Suntem patrioţi", a afirmat Prigojin într-o înregistrare audio dată publicităţii după discursul televizat al lui Putin de sâmbătă dimineaţă.

"Nimeni nu se va preda la cererea preşedintelui, a serviciilor de securitate sau a oricui altcineva", a adăugat el. Este pentru prima dată când Evgheni Prigojin în vizează direct într-o declaraţie publică pe liderul de la Kremlin, potrivit AFP.

Prigojin a mai afirmat în înregistrare că el şi oamenii lui nu mai vor ca ţara să mai trăiască cu corupţie, minciuni şi birocraţie, relatează Reuters.

Putin: Ne confruntăm cu o trădare. Suntem înjunghiaţi în spate

Vladimir Putin a ținut un discurs televizat, sâmbătă dimineață, în care a declarat că ţara se confruntă cu o trădare şi a spus că "suntem înjunghiaţi în spate", relatează Reuters.

Şeful statului rus a spus că oricine ridică arma împotriva armatei ţării este un trădător. El l-a acuzat pe şeful Wagner că a "trădat" Rusia din cauza "ambiţiilor sale nemăsurate", potrivit AFP.

El a făcut apel la combatanţii Wagner să înceteze participarea la acţiunile criminale ale liderului lor Evgheni Prigojin şi a spus că toţi cei care participă la revoltă vor fi pedepsiţi.

Vladimir Putin a mai spus că va face tot ce e este necesar pentru a apăra Rusia.

Liderul de la Kremlin a mai afirmat că armata rusă a primit ordinele necesare, a recunoscut că situaţia din oraşul Rostov-pe-Don este dificilă, dar a promis că răspunsul armatei va fi dur.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62360112
Cine este Evgheni Prigojin, „bucătarul lui Putin” acuzat de generalii ruși că a pornit o revoltă armată contra Moscovei
La un an și jumătate de la invazia în Ucraina, Rusia este în pragul unui război civil. De necrezut, dar liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, și-a trimis trupele în Rusia cu scopul declarat de a schimba conducerea Ministerului rus al Apărării.
62327900
Prima reacție a lui Putin la revolta pornită de Prigojin: "Ne confruntăm cu o trădare. Suntem înjunghiaţi în spate"
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat sâmbătă, în cadrul unui discurs televizat, că ţara se confruntă cu o trădare şi a spus că "suntem înjunghiaţi în spate", relatează Reuters.
62360106
Revoltă militară în Rusia. Prigojin spune că este pregătit să moară pentru a "elibera poporul rus"
Liderul grupării Wagner a afirmat că se afla sâmbătă dimineaţa în cartierul general al armatei ruse din oraşul Rostov, un centru-cheie pentru asaltul Rusiei asupra Ucrainei, şi că a preluat controlul asupra unor situri militare, transmite AFP.