Prigojin cheamă rușii să lupte în grupul Wagner și promite bani mai mulți ca în armata rusă

62338667
Profimedia

Grupul paramilitar privat Wagner a publicat o scrisoare deschisă prin care încearcă să atragă în rândurile sale voluntari și le primite bani mai mulți decât în armata rusă. El se laudă că va plăti solde de aprope 3000 de dolari.

Şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a confirmat luni că scrisoarea de la "serviciul său de recrutare", care conţine şi numere de telefon, este autentică.

Grupul paramilitar caută voluntari cu vârste cuprinse între 21 şi 60 de ani, pentru a fi trimişi în zona de război din Ucraina, și le promite retribuţii mai mari decât în armata rusă, transmite dpa, citată de Agerpres.

Serviciul militar satisfăcut nu este o condiţie prealabilă, se precizează în textul difuzat pe reţele de social media.

Celor care se vor înscrie li se promite o retribuţie lunară de 240.000 de ruble (2.939 dolari), precum şi diferite bonusuri.

Retribuţia în cadrul grupului de mercenari Wagner este semnificativ mai mare decât solda de 195.000 de ruble oferită de Ministerul rus al Apărării, unde posturile la nivel de comandă sunt retribuite cu până la 243.000 de ruble lunar.

Grupul Wagner a pierdut recent mulţi combatanţi în luptele de la Bahmut, în estul Ucrainei, şi, prin urmare, are nevoie urgentă de oameni. Prigojin a declarat recent că va înfiinţa centre de recrutare în toată ţara.

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
62338645
Lider prorus din Doneţk: Trupele ruse controlează peste 75% din Bahmut, cu „un preț foarte mare”
Liderul interimar al regiunii Doneţk, Denis Puşilin, spune că Bahmut nu este complet "eliberat" și susține că rușii controlează mai mult de 75% din oraș. Cele mai grele lupte se dau în vestul orașului Bahmut, potrivit Agerpres, care citează EFE.
62338636
Premieră în timpul exercițiilor militare ale Chinei în jurul Taiwanului. Ce pregătește Beijingul
China a continuat manevrele masive care simulează „încercuirea” și „izolarea” Taiwanului, în cea de-a treia zi de exerciții militare, care au început după o vizită a președintei taiwaneze în SUA și, totodată, după vizita președintelui Franței la Beijing.
62338635
Un moldovean a încercat să scoată din Ucraina moaștele a 80 de sfinți. Ce voia să facă cu ele | VIDEO
Poliția de Frontieră din Ucraina a oprit scoaterea din Ucraina a moaștelor a 80 de sfinți și a altor ustensile bisericești care au fost găsite în mașina unui bărbat din Republia Moldova în timpul unui control.