Președintele Franței va ține un discurs, după protestele violente ale ”vestelor galbene”

×
Publicitate

După 8 zile de tăcere și 4 săptămâni de mobilizare a ”vestelor galbene”, președintele Emmanuel Macron va ține un discurs televizat la începutul săptămânii viitoare.

Informația a fost confirmată duminică de purtătorul de cuvânt al guvernului, Benjamin Griveaux, la o zi după protestele naţionale violente ale ''vestelor galbene'' împotriva costului mare al vieţii, relatează agenţia Reuters, potrivit Agerpres.

''Preşedintele Republicii va face desigur anunţuri importante'', a declarat Griveaux la televiziunea LCI. El nu a oferit detalii despre data precisă sau conţinutul anunţurilor pe care le va face Macron.

Înalţi reprezentanţi francezi, aliaţi ai lui Macron, afirmau vineri că preşedintele se va adresa naţiunii la începutul săptămânii următoare.

Macron a anulat deja o preconizată creştere a taxei pe combustibil, dar demersul său nu a reuşit să pună capăt mişcării de protest a ''vestelor galbene'', care cer taxe mai mici, salarii minime mai mari şi condiţii mai bune de pensionare.

Într-un interviu la postul de radio Europe-1, citat de AFP, Griveaux a pledat duminică pentru găsirea de soluţii ''aproape pe măsură'' în criza ''vestelor galbene'' şi a făcut apel la întreprinderi să contribuie şi ele.

''Soluţiile pe care trebuie să le găsim trebuie să ţină cont de realitatea fiecărui individ. Aceasta să fie aproape pe măsură. Mâniile exprimate sunt uneori de natură diferită de la un teritoriu la altul'', a afirmat Griveaux.

''Sunt mânii care trebuie înţelese. Şi este dur să le înţelegi dintr-un birou parizian'', a subliniat purtătorul de cuvânt al guvernului, la o zi după cea de-a patra sâmbătă de mobilizare a ''vestelor galbene''.

Întrebat la televiziunea LCI în legătură cu o eventuală contribuţie a întreprinderilor pentru găsirea de soluţii la puterea de cumpărare, Griveaux a făcut apel ca ''fiecare să-şi asume responsabilităţile''

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62007309
Reacția MAE cu privire la modul în care sunt afectați românii din Italia de modificarea Codului rutier

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile române urmăresc cu atenţie subiectul modificările legislative introduse în Italia cu privire la maşinile înmatriculate în altă ţară ale cetăţenilor rezidenţi străini.

62007301
Povestea unui câine care și-a așteptat stăpânii timp de o lună la locuința distrusă de flăcări

Un câine din Paradise, California, care a supraviețuit incendiilor de vegetație devastatoare a așteptat timp de o lună ca stăpânii lui să se întoarcă după el.

62007300
A fost liderul unei bande periculoase, dar acum vrea să-și facă biserică. Ce mesaj ar fi primit de la Iisus

Lederul unei grupări mafiote din Statele Unite ale Americii, care și-a petrecut mare parte din viață în închisoare, a anunțat că renunță la viața tumultuoasă pe care a dus-o și se dedică întru totul pentru a propovădui cuvântul lui Dumnezeu.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară depreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.