Preşedintele ceh Milos Zeman: ”Persoanele transsexuale sunt dezgustătoare”

62198604
Getty

Preşedintele ceh Milos Zeman apreciază, exprimându-se cu privire la legea ungară care interzice ”reprezentarea şi promovarea” homosexualităţii, că în opinia sa transsexualii sunt ”dezgustători”, relatează Reuters.

 

Zeman răspundea, astfel, duminică, unei întrebări despre o lege adoptată de către Parlamentul ungar care interzice ”reprezentarea şi promovarea identităţii de gen diferite de sexul de la naştere, schimbării sexului şi homosexualităţii” în rândul persoanelor în vârstă de până la 18 ani, potrivit News.ro.

”Dacă faci o operaţie de schimbare de sex, comiţi în esenţă o crimă de automutilare”, a declarat postului CNN Prima Milos Zeman.

”Orice operaţie prezintă un risc, iar aceste persoane transsexuale sunt, în ceea ce mă priveşte, dezgustătoare”, a adăugat el.

Legea ungară este puternic criticată de către partidele de opoziţie din Cehia, de organizaţii de apărarea drepturilor omului şi de o majoritate a statelor membre ale Uniunii Euroene (UE), reunite joi vineri la un summit la Bruxelles.

Premierul olandez Mark Rutte l-a somat joi pe omologul său Viktor Orban să respecte drepturile lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor, transsexualilor, persoanelor queer, intersexuale şi asexuale (LGBTQIA) sau să părăsească Uniunea Europeană.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a respins această lege drept un ”pas înapoi teribil”.

 

Milos Zeman: ”Sunt cu adevărat deranjat de sufragete, mișcarea Me Too și Gay Pride”

 

Premierul luxemburghez Xavier Bettel, care îşi recunoate în mod public homosexualitatea, a îndemnat ca Ungaria să fie vizată de o nouă procedură europeană în vederea unei reduceri a finaţărilor europene, din cauza nerespectării statului de drept.

Milos Zeman denunţă o condamnare a legii ungare împotriva homosexualităţii drept un amestec în afacerile interne ale Ungariei.

”Viktor Orban spune că nu este împotriva homosexualilor, ci că este împotriva manipulării nu doar a părinţilor, ci şi a copiilor în educaţia sexuală”, apreciază preşedintele ceh.

”Nu văd vreun motiv să fiu în dezacord cu el, pentru că sunt cu adevărat deranjat de sufragete, mişcarea Me Too şi Gay Pride din Praga”, a declarat el.

 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62198233
Camera care a surprins sărutul fostului ministru britanic al Sănătății a fost oprită
Camera de supraveghere care a surprins sărutul dintre fostul ministru britanic al Sănătății, Matt Hancock, și consiliera Gina Coladangelo, a fost oprită.
62193646
Grecia oferă 150 de euro pentru vaccinare, dar nu oricui. Cine se încadrează și cum se obțin banii
Grecia le va oferi o recompensă financiară de 150 de euro tinerilor între 18 şi 25 de ani care se vor vaccina cu o primă doză de vaccin împotriva COVID-19.
62167802
Incă un atac cu cuțit pe o stradă din Germania: Doi oameni au fost răniți
Încă un atac cu armă albă a avut loc pe o stradă din Germania, la doar câteva zile după ce trei oameni au murit și sașe au fost răniți într-un astfel de incident, în sudul țării.