Premierul Ungariei: Migranţii ”nu ar trebui să primească niciun cent” din bugetul UE

61909113
Getty

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat vineri că nu susţine un buget al Uniunii Europene (UE) care ia bani de la agricultură, dezvoltare regională, cercetare şi dezvoltare şi îi dă ţărilor care acceptă migranţi, informează agenţia de presă MTI.

În interviul său săptămânal pentru postul de radio public ungar, Orban a declarat că negocierile pentru bugetul UE pentru perioada 2021-2027 vor dura mult şi a subliniat că acest buget multianual trebuie să întrunească unanimitatea statelor membre. "Atâta vreme cât ungurii nu-şi vor da acordul, nu va exista un buget", a spus el, conform Agerpres.

Potrivit premierului ungar, migranţii "nu ar trebui să primească niciun cent", iar cea mai mare parte (din fondurile pentru migranţi) ar trebui să fie acoperită de statele membre din bugetele naţionale.

Viktor Orban a dat asigurări că nu va reduce sprijinul pentru agricultură.

Ungaria, unde recent Viktor Orban a obţinut un nou mandat de premier, s-a evidenţiat din 2015 prin discursul său ostil faţă de primirea migranţilor non-europeni, o poziţie pe care expus-o de mai multe ori în faţa criticilor partenerilor săi europeni.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61957576
Vulcanul Kilauea din Hawaii a erupt violent, iar lava a ajuns pe stradă. VIDEO
Vulcanul Kilauea de pe Insula Mare (Big Island) din Hawaii a erupt joi, forţând locuitorii din zonă să îşi părăsească casele, informează Reuters şi AFP.
61957574
Premiul Nobel pentru Literatură nu va fi oferit în 2018, în urma unui scandal de hărțuire sexuală
Academia suedeză, care a devenit ținta unor controverse după ce un bărbat a fost acuzat de agresiune sexuală, a anunțat, vineri dimineață, că nu va mai fi niciun laureat Nobel pentru literatură în 2018.
61957571
A început ”să plouă” cu bani pe o autostradă din SUA. Reacția șoferilor. VIDEO
A început să „plouă” cu bani pe o autostradă din Indianapolis, Statele Unite, după ce ușa unui camion blindat s-a deschis în mers, miercuri, relatează New York Times.