Premierul Mark Carney a fost primit la Palatul Buckingham. Regele Charles își arată sprijinul pentru Canada

62528672
Getty

Regele Charles i-a urat luni un călduros bun venit noului prim-ministru canadian Mark Carney când acesta a venit în vizită la Palatul Buckingham.

A fost un nou gest cu încărcătură simbolică, de susţinere a Canadei, din partea unui rege care a purtat o cravată roşie şi care este nevoit să trimită semnale codate în loc să spună lucrurilor pe nume, în timp ce Canada se confruntă cu ameninţările preşedintelui american Donald Trump, comentează BBC.

Dar regele a încercat să-şi arate angajamentul său ferm faţă de Canada - şi dacă nu ar fi fost diagnosticul său de cancer, s-ar fi dus el în Canada, a aflat BBC, pentru o vizită deja prevăzută în 2024. Există, de asemenea, indicii că, odată ce alegerile din Canada vor fi încheiate, o vizită regală în Canada va fi o prioritate, unde suveranul îşi va putea demonstra în continuare sprijinul.

Chiar de la primele lor schimburi de cuvinte, în momentul în care a fost primit de rege, noul prim-ministru canadian i-a spus acestuia că insigna pe care o purta cu Ordinul Canadei s-a rupt de dimineaţă. Regele a glumit: „Vreţi alta?”

„Avem multe de recuperat”, i-a mai spus regele, conducându-l pe Carney către locul de discuţii şi sperând, probabil, că insigna ruptă nu este un simbol al unei relaţii sub tensiune în Commonwealth. „Sunt chestiuni importante”, a adăugat regele, înainte de o discuţie tete-a-tete care a durat 30 de minute.

Carney s-a întâlnit ulterior cu prim-ministrul britanic Keir Starmer la Downing Street. Starmer a salutat relaţia dintre cele două ţări şi a subliniat că acestea au „atât de multe în comun - istorie comună, valori comune, rege comun”.

Carney a declarat că este „recunoscător pentru primirea şi discuţiile constructive” cu Starmer şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron - cu care se întâlnise mai devreme în cursul zilei.

La o conferinţă de presă, el a fost întrebat dacă se simte dezamăgit de lipsa de sprijin public pentru Canada din partea altor aliaţi, având în vedere războiul comercial al lui Trump cu Ottawa şi remarcile sale privind transformarea Canadei în cel de-al 51-lea stat al SUA.

„Nu avem nevoie de o altă ţară pentru a ne valida suveranitatea, suntem suverani, nu avem nevoie de laude din partea unei alte ţări, suntem mândri de noi înşine”, a răspuns el, adăugând că Sir Keir a ţinut să se refere la suveranitatea Canadei şi la „suveranul nostru comun pe care îl avem în Regele Charles al III-lea”.

Gesturi regale cu subînţeles

Întâlnirea cu Carney este un act diplomatic complicat de echilibrare pentru un rege care este şef de stat atât al Regatului Unit, cât şi al Canadei, notează BBC. Regele Charles trebuie să arate solidaritate cu Canada fără a perturba relaţia Regatului Unit cu Trump.

Regele trebuie, de asemenea, să evite implicarea directă în politică - şi trebuie să vorbească la sfatul miniştrilor. Orice ar crede el personal despre comentariile lui Trump cu privire la preluarea controlului asupra Canadei, regele trebuie să îşi păstreze gândurile pentru el, explică BBC.

La această coregrafie complicată se adaugă faptul că familia regală este unul dintre cele mai puternice atuuri pe care Regatul Unit le are în relaţia cu preşedintele Trump. Acesta a părut încântat când a primit a doua sa invitaţie pentru o vizită de stat în Regatul Unit, invitaţie ce i-a fost transmisă din partea regelui de premierul Keir Starmer atunci când a vizitat Casa Albă, luna trecută.

Aşadar, mesajele din partea regelui sunt trimise în manifestări simbolice, arată BBC. De pildă, când regele a vizitat portavionul HMS Prince of Wales, la începutul lunii martie, el a apărut purtând un set de medalii canadiene.

De asemenea, cea de-a 60-a aniversare a drapelului frunzei de arţar al Canadei ar fi putut trece de obicei fără vreo intervenţie regală, dar a existat un mesaj plin de entuziasm transmis de rege, care a lăudat „ţara mândră, rezilientă şi plină de compasiune”.

O sabie ceremonială pentru Canada a devenit un eveniment la Palatul Buckingham, cu o prezentare oficială din partea regelui.

La o ceremonie de plantare a unui copac la Palatul Buckingham, copacul ales a fost un arţar.

Iar atunci când regele a participat la ceremonia Commonwealth de săptămâna trecută, el s-a aşezat pe un scaun canadian.

Chiar dacă vreunul dintre aceste momente a fost întâmplător, ele nu au fost respinse de Palatul Buckingham, surse regale subliniind angajamentul Regelui faţă de Canada, notează BBC.

Dar nu se pot evita tensiunile şi contradicţiile din acest act de echilibrare. E-mailurile trimise de canadieni către buletinul informativ Royal Watch al BBC arată că mulţi doresc o implicare mult mai solidă din partea regelui. Dar Regele Carol va trebui să respecte linia stabilită de miniştri, iar dacă acest lucru înseamnă menţinerea unor relaţii bune cu Trump, este puţin probabil să spună ceva mai deschis, precizează BBC.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61705658
Casa Albă, după ce un politician francez a cerut înapoi Statuia Libertății: ”Datorită SUA francezii nu vorbesc azi germană”

Casa Albă l-a criticat pe europarlamentarul francez Raphaël Glucksmann, care le-a cerut americanilor să "dea înapoi Statuia Libertăţii", afirmând că "datorită Statelor Unite francezii nu vorbesc germană".

62526079
Libanul şi Siria ajung la un acord de încetare a focului după atacuri transfrontaliere soldate cu 10 morţi

Miniştrii apărării din Siria şi Liban au convenit luni asupra unei încetări a focului, a anunţat agenţia de presă siriană de stat SANA, după atacurile transfrontaliere soldate cu 10 morţi şi peste 50 de răniţi, potrivit CNN.

62298294
”Cumpăraţi european”: Zeci de companii, printre care și Airbus, cer un fond suveran pentru Europa

Airbus şi peste 90 de alte companii europene şi grupuri de lobby au cerut Comisiei Europene să creeze un fond suveran de infrastructură pentru a stimula investiţiile publice şi a consolida autonomia tehnologică a regiunii, transmite CNBC.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.