Povestea supraviețuitoarei unui accident aviatic cu 151 de morți: Mă băteam cu fratele meu pentru locul de la geam
“Mă băteam cu fratele meu pentru locul de la geam. După asta, nu îmi amintesc nimic în afara faptului că m-am trezit a doua zi”, spune Michelle Dussan despre momentele dinaintea accidentului aviativ produs pe 20 decembrie 1995, în Columbia.
Dussan povestește într-un material pentru The Guardian cum a fost această experiență
"Copilăria mea a fost perfectă. M-am născut și am crescut în New Jersey, într-o casă minunată, cu familia în jur. Pentru a șasea mea aniversare mama a organizat ceva cu tema Pocahontas – a fost uimitor. Este ultima mea amintire frumoasă pe care o am cu familia mea.
O lună mai târziu, în decembrie 1995 trebuia să mergem în Columbia pentru prima dată. Eram atât de entuziasmată, pentru că era primul meu zbor. Călătoream pentru a ne întâlni cu membri ai familiei pe care nu îi mai văzusem", a povestit ea.
Ea a mai spus că drumul spre aeroport a fost dificil din cauza zăpezii și că avionul a decolat cu întârziere.
"După decolare, mă băteam cu fratele meu pentru locul de la geam – eram foarte încântată să privesc afară. Fratele meu s-a supărat și a mers să stea pe partea cealaltă a culoarului, cu vărul meu. După asta, nu îmi amintesc nimic în afara faptului că m-am trezit a doua zi. Tatăl meu își amintește mai multe: avionul se zgâlțâia puternic, luminile se stingeau, oamenii țipau. Avionul se prăbușise într-un munte lâmgă Buga, Columbia.
Când m-am trezit îmi era foarte sete. Strigam după ajutor, iar tatăl meu încerca să mă scoată din epavă, dar aveam dureri și nu mă puteam mișca. Nu știam atunci, dar fusesem îngropată în pământ de la talie în jos și am rămas blocată timp de 13 ore. Cred că acest lucru m-a ținut în viață, că mulți pasageri au murit din cauza hipotermiei", a mai spus ea.
Tânăra povestește că atunci când au ajuns echipele de intervenție tot ce își dorea era ca mama ei să o țină de mână.
"Nimeni nu îmi spunea unde era mama. Îmi tot întrebam familia, dar ei tot îmi spuneau că este într-o excursie și că o să se întoarcă. Până la urmă mi-au spus că mama, fratele și vărul meu sunt în Rai și că eu și tata eram doi dintre cei patru supraviețuitori ai zborului cu 155 de pasageri la bord. M-am simțit vinovată că poate dacă nu schimbam locul cu fratele meu, poate mai era printre noi", a continuat Dussan.
Acum, Michelle Dussan poate să meargă din nou, dar după accident ani de zile a stat în scaun cu rotile.
"După ce m-am externat, am făcut terapie cât am stat în casa unchiului meu din Columbia. Aveam coșmaruri și dormeam cu tata în fiecare noapte – mă trezeam transpirînd și plângand. Am fost în scaun cu rotile câțiva ani, doctorii i-au spus tatălui meu că nu voi mai merge niciodată. Procesul de recuperare a fost foarte dureros. Este un miracol că pot merge din nou", a punctat ea.
Etichete: accidente aviatice,
