Povestea femeii care a născut la 10 săptămâni după ce „i s-a rupt apa”

62088327
Pro TV

O mamă din Marea Britanie susține că a născut la aproximativ 10 săptămâni după ce „i s-a rupt apa” pentru prima dată.

Lauren Middleton, 24 de ani, din West Yorks, se afla în a 26 a săptămână de sarcină când a mers la spital pentru că intrase în travliu și „i s-a rupt apa”.

"Am fost foarte speriată, pentru că era prea devreme, iar copilul meu era atât de mic. Știam că este un mare pericol”, a declarat femeia, potrivit FoxNews.

De cele mai multe ori, apa unei femei însărcinate „se rupe” cam după 37 de săptămâni, iar la scurt timp începe travaliul. Dar este posibil ca apa unei femei „să se rupă” și timpuriu și să nu fie urmată de naștere, fiind o afecțiune cunoscută sub numele de ruptură preambulară a membranelor.

De obicei, medicii încearcă să întârzie nașterea, dacă o femeie suferă de această afecțiune înainte de 34 de săptămâni, potrivit Clinicii Mayo.

Cu toate acestea, „cu cât durează mai mult pentru ca nașterea să aibă loc, cu atât este mai mare riscul ca femeia sau copilul să dezvolte infecții”, a declarat un oficial al clinicii.

Middleton a fost trimisă acasă după trei zile în spital și monitorizată cel puțin de două ori pe săptămână până când a născut.

„A fost o situație incredibil de stresantă, deoarece am fost îngrijorat de sănătatea bebelușului tot timpul”, a povestit ea.

În a 35 săptămână, Middleton a început să se confrunte cu contracții și a fost dus în grabă la Spitalul Universitar St. James din Leeds. Aproximativ 21 de ore mai târziu, în urma unui travaliu „traumatic și foarte dureros”, tânăra a născut.

La o oră de la naștere, copilul a început să aibă dificultăți de respirație și a fost dus rapid la unitatea de terapie intensivă. A fost diagnosticat cu pneumonie și septicemie.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62088285
Trump, despre moartea liderului grupării jihadiștilor: „A murit ca un laș”

Președintele Trump a anunțat într-un mod triumfalist moartea liderului grupării jihadiste Statul Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, care s-a sinucis în cursul unui raid al trupelor speciale americane în nord-vestul Siriei.

62088278
200.000 de oameni evacuați în California. Metoda extremă folosită de pompieri

Guvernatorul Californiei a declarat stare de urgență în întregul stat, din cauza incendiilor de vegetație, care ard în Nord și Sud și nu pot fi stăvilite din cauza vântului foarte puternic.

62088252
Patru români au murit într-un accident pe autostrada M5 din Ungaria. Precizările MAE

O familie din România, părinții și doi copii, au murit într-un accident teribil produs duminică noapte pe o autostradă din Ungaria, informează Ministerul Afacerilor Externe într-un răspuns la solicitarea Știrile PRO TV.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.