Posibilă „pistă criminală” în cazul defecțiunii avionului Angelei Merkel. Reacția acesteia

61878911

Anchetatorii germani verifică o posibilă "pistă criminală" la originea defecţiunii avionului cu care se deplasa cancelarul Angela Merkel la summitul G20 din Argentina, a relatat vineri ziarul german Rheinische Post citând surse de securitate, notează Reut

Merkel era în drum spre summit când Airbusul A340 guvernamental a efectuat o aterizare de urgenţă pe aeroportul Köln/Bonn joi noapte.

Merkel a numit incidentul ca fiind o "defecţiune gravă". Ea şi ministrul german de finanţe Olaf Scholz urmau să-şi reia călătoria spre Buenos Aires vineri dimineaţă devreme, dar vor ajunge după ce liderii G20 îşi încep discuţiile.

Rheinische Post, citând surse de securitate, notează că guvernul verifică dacă incidentul are la origine o "pistă criminală", deşi sursele au adăugat că anchetatorii se vor uita "în toate direcţiile" după un astfel de incident, scrie Agerpres.

Potrivit revistei Der Spiegel, întregul sistem de comunicaţie al avionului guvernamental a funcţionat defectuos, constituind o problemă serioasă de urgenţă, cu echipajul forţat să planifice aterizarea cu ajutorul unui telefon la bord prin satelit.

Forţele aeriene germane exclud sabotarea avionului lui Merkel

Defecţiunea tehnică ce a provocat aterizarea de urgenţă nu a fost rezultatul unui sabotaj, au declarat vineri forţele aeriene germane pentru dpa.

"Nu există absolut niciun indiciu al unui context criminal", a declarat purtătorul de cuvânt al Luftwaffe pentru agenţia germană de presă.

Articol recomandat de sport.ro
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Citește și...
62005137
Summit G20, la Buenos Aires. Subiectele delicate de pe agenda întâlnirii
Liderii G20 se întâlnesc vineri şi sâmbătă la Buenos Aires, pentru un summit cu o agendă spinoasă. Comerţul, încălzirea globală, migraţia, sunt tot atâtea subiecte care îi opun pe mai marii planetei.
62005132
Carambol cu 30 de mașini, din cauza drumului acoperit cu gheață. Șase persoane au fost rănite
Gheaţa a provocat un carambol înspăimântător pe un pod din statul american Indiana.
61966789
Avionul Angelei Merkel a aterizat de urgenţă în drum spre Argentina. Aeronava a avut probleme tehnice
Cancelarul german, Angela Merkel, a absentat de la deschiderea summitului G20 la Buenos Aires după o aterizare de urgenţă a avionului său la Koln (vestul Germaniei), joi seară, a informat o purtătoare de cuvânt a cancelariei federale, relatează AFP.